Măsuri de urgenţă din cauza gerului pentru oamenii străzilor din Capitală VIDEO

Din cauza temperaturilor extreme din aceste nopţi, autorităţile din Capitală au trecut la măsuri. Autorităţile din Sectorele 4 şi 6 au organizat echipe de intervenţie pentru a putea duce la adăpost persoanele fără locuinţă.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 21:34

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a dispus o serie de măsuri de urgenţă menite să sprijine categoriile defavorizate ale populaţiei.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a dispus începând de miercuri o serie de măsuri de urgenţă menite să sprijine categoriile defavorizate ale populaţiei. DGASPC Sector 6 a organizat şapte echipe de intervenţie rapidă formate din asistenţi sociali care sprijină persoanele fără adăpost şi monitorizează zonele cunoscute că sunt frecventate de oamenii străzii. Echipele au distribuit materiale informative cu privire la intervenţia de urgenţă şi adăpostirea oamenilor străzii, pe raza întregului sector.

În perioada 25 – 30 ianuarie, echipele de intervenţie au identificat şi condus la adăposturi un număr de 60 de persoane care locuiau pe străzi.

Pe perioada gerului, echipele de intervenţie acţionează în continuare, totodată cetăţenii au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă – 0731624849 – (0727.225.480- compartimentul intervenţii de urgenţă) pentru a sesiza situaţia persoanelor fără adăpost.

Şi în Sectorul 4, luni începând cu ora 21, autorităţile au ridicat mai multe persoane fără adăpost. Oamenii au fost duşi la Căminul Sfânta Luca. Primarul Cristian Popescu Piedone a declarat pentru România TV că a dat dispoziţie ca toate persoanele fără adăpost să fie aduse la centru.

Au fost aduse până în acest moment 10 persoane. Până astăzi, Poliţia Locală şi inspectorii de la Asistenţă Sicială au colaborat prin cală amiabilă cu aceşti oameni ai străzii. În cursul zilei de astăzi mi-am asumat răspunderea şi am dat o dispoziţie şi am spus că cei care nu vor să colaboteze mai bine să-i ia pe sus efectiv şi să-i aducă aici. Oamenii vor sta până când gerul va trece. Au un pat cald, o masă caldă, li se asigură schimbul de haine şi locuiesc în nişte condiţii civilizate„, a declarat Cristian Popescu Piedone, primar Sector 4.

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de ger, valabilă până în 3 februarie, pentru aproape toată ţara. Temperaturile vor scădea până la minus 27 de grade. În unele zone, vântul va sufla cu 50 de kilometri la oră.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...