Măsuri noi de la Raiffeisen Bank pentru sprijinirea clienţilor IMM cu credite în derulare: amânarea ratelor cu până la 12 luni

Economica.net
24 03. 2020
dsc234_0791_73474700_36322300

„Banca oferă asistenţă personalizată, în timp real afacerilor care întâmpină greutăţi semnificative în contextul pandemiei COVID 19 şi a început implementarea de astfel de masuri, în sensul: amanarii cu 3 luni a ratelor de capital şi prelungirii pe o perioadă între 3 şi 12 luni a liniei de credit scadente în perioada imediat următoare”, arată un comunicat al băncii.

Totodată, banca a simplificat în regim de urgenţă fluxurile interne şi documentaţia necesară, astfel încât aceste modificări să poată fi implementate cu un minim de efort din partea clientului, iar o parte dintre clienţi să beneficieze de prelungirile perioadei, fără să fie necesar să se deplaseze la bancă.

„Este important ca firmele care aplică pentru modificarea termenilor contractuali să o facă în mod responsabil, pe baza unor dificultăţi reale, care pot fi evaluate în mod concret. Obiectivul declarat al băncii este de a traversa momentul actual alături de toţi partenerii IMM, care beneficiază de la noi de produse de creditare pentru afacerea lor” a subliniat Vladimir Kalinov, vicepreşedinte retail, Raiffeisen Bank.

„În calitate de reprezentant legal al unei persoane juridice, dacă sunteţi în carantină, autoizolare sau alte situaţii speciale şi consideraţi că veţi avea probleme cu plata la timp a ratelor la credite, vă rugăm să vă adresaţi telefonic persoanei care gestioneză relaţia cu compania dvs. (responsabilul dvs. de client sau director agenţie) sau să contactaţi banca la numărul de telefon 021 306 3007”, arată comunicatul băncii.

„De asemenea, urmărim îndeaproape măsurile adoptate de Guvern privind sprijinirea IMM-urilor şi, în plus, lucrăm alături de partenerii noştri internaţionali (BERD, BEI, FEI) la implementarea unor soluţii. De îndată ce acestea vor fi disponibile, le vom putea oferi rapid clienţilor noştri”, mai arată banca.

Raiffeisen Bank a creditat în 2019 peste 13.300 de antreprenori, iar 4.800 dintre ei au beneficiat de împrumuturi prin programe dedicate de la instituţii financiare internaţionale. Dincolo de măsurile dedicate creditării IMM-urilor, banca pune la dispoziţie acestora şi o pagină dedicată, cu informaţii de actualitate în contextul COVID-19 şi sfaturi despre cum pot folosi serviciile digitale ale băncii pentru a-şi gestiona afacerea de acasă: https://www.raiffeisen.ro/imm/;