Măsuri pentru angajaţii care muncesc în ger. Vezi aici ce obligaţii au patronii
După codul de ninsori, meteorologii anunţă iar venirea gerului. Cu această ocazie patronii care au angajaţi care muncesc în aer liber trebuie să ia măsurile ce se impun în astfel de condiţii, măsuri prevăzute în legea securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru ca angajaţii lor.
„De când gerul s-a instalat peste Bucureşti au fost efectuate 101 controale la angajatorii care au oameni ce muncesc afară, atât în cadrul unei campanii iniţiate de Inspecţia Muncii, cât şi cu ocazia controalelor curente, efectuate de către inspectorii de muncă din domeniul securitate şi sănătate în muncă, ocazie cu care s-au aplicat şase amenzi contravenţionale în valoare de 38000 de lei„, a spus pentru RTV.NET, inspectroul şef al ITM Bucureşti, doctor inginer Bujor Constantin.
Administratorii de societăţi care activează în domeniul pazei şi protecţiei, operatori ecologici, sisteme de distribuţie energie-apă şi canalizare, componente de infrastructură, servicii de spălătorie auto şi vulcanizări, comerţ în târguri şi pieţe, aceştia sunt primii vizaţi de controalele ITM, respectiv au muncitori care îşi desfăşoară activitatea în aer liber.
Măsuri pe ger extrem
Patronii trebuie să asigure angajaţilor care muncesc în condiţii extreme de ger 0.5 litri de ceai fierbinte de persoană pe tură. De asemenea, angajaţii trebuie să beneficieze de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare.
„În acest scop angajatorul trebuie să asigure spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator, unde angajatul să se poată încălzi„, a precizat Bujor Constantin. În plus, angajaţii trebuiesc echipaţi cu echipamente individuale de protecţie. Tot angajatorul trebui să se asigure că poate acorda angajaţilor afectaţi primul ajutor în caz de nevoie sau să asigure transportul până la cea mai apropiată unitate sanitară. Dacă temperaturile scăzute se menţin cel puţin două zile angajaţii pot sta acasă.
„În situaţia în care angajatorii nu pot lua măsurile de protecţie, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii ai salariaţilor, pot dispune reducerea duratei zilei de lucru sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţilor în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă„, a mai spus şeful ITM Bucureşti.
Ce amenzi riscă patronii
Administratorii de societăţi care încalcă legea securităţii şi sănătăţii în muncă pot fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 3.500 şi 10.000 de lei. De asemenea, pentru încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, asigurarea primului ajutor sau netransportarea la cea mai apropiată unitate sanitară, angajatorii riscă amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei. Astfel, angajatorului i se poate releva faptul că angajatul nu va face faţă în condiţii extreme de ger.