Măsuri privind trecerea de la PNDR 2007-2013, la PNDR 2014-2020, aprobate în şedinţa de Guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, o Hotărâre care preconizează măsuri de flexibilizare a legislaţiei naţionale în vigoare privind executarea proiectelor şi a cheltuielilor aferente din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, informează Biroul de presă al Executivului.
Economica.net - mie, 08 iul. 2015, 11:41
Măsuri privind trecerea de la PNDR 2007-2013, la PNDR 2014-2020, aprobate în şedinţa de Guvern

‘Astfel, se elimină termenul de 30.09.2015, reprezentând durata maximă de execuţie a proiectelor, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) urmând să decidă de la caz la caz, în funcţie de stadiul de realizare şi specificitatea investiţiilor aferente fiecărui proiect, o eventuală prelungire a duratei de execuţie, astfel încât să se poată conforma şi la termenul limită de efectuare a plăţii (31.12.2015)’, precizează sursa citată.

Guvernul arată că ‘în acest mod, AFIR va asigura decontarea tuturor dosarelor cererilor de plată eligibile aferente contractelor din sistem până la sfârşitul lunii decembrie 2015, minimizându-se riscul dezangajării de fonduri europene nerambursabile’, scrie Agerpres.

‘Aceste dispoziţii se aplică pentru contractele de finanţare încheiate de către AFIR aflate în derulare, cu termenul maxim de execuţie a investiţiilor de 30 septembrie 2015, pentru care nu sunt aplicabile prevederile Regulamentului (UE) nr. 1310/ 2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, respectiv nu sunt îndeplinite condiţiile de a putea beneficia de plăţi din alocarea PNDR 2014-2020’, potrivit sursei menţionate.

Totodată, mai arată Guvernul, pentru contractele de finanţare încheiate de către AFIR pentru proiecte depuse pe măsurile din PNDR 2007-2013 şi aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezenţei Hotărâri de Guvern, dar cărora li se aplică prevederile Regulamentelor (UE) nr. 335/ 2013, (UE) nr. 1310/ 2013 şi ale Regulamentului Delegat (UE) nr. 807/ 2014 şi pentru care au fost cuprinse alocări pentru plăţi în PNDR 2014-2020, termenul maxim de execuţie a investiţiilor se prelungeşte, cu respectarea termenelor de plată prevăzute în capitolul 19 ‘Dispoziţii tranzitorii’ din PNDR 2014-2020 aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 3508 din 26 mai 2015.

‘Actul normativ asigură, prin aceste măsuri, un tratament egal şi echitabil pentru beneficiarii măsurilor din PNDR 2007-2013, astfel încât gradul de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile să fie asigurat la un nivel maxim, în condiţiile respectării cadrului normativ european şi naţional aplicabil contractelor respective’, conchide sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia a înregistrat în perioada septembrie 2023 - septembrie 2024 un excedent bugetar de 1% din PIB, faţă de un surplus de 1,2% din PIB în urmă cu un an, arată datele Institutului......
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property ...
Mirela Covașă, care a fost director financiar al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a fost ...
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Inflația a scăzut în majoritatea economiilor din lume în 2024, dar alegătorilor nu le-a păsat. Supărați de creșterea ...
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la ...