Iohannis: Este posibil să se deschidă mallurile, grădiniţele şi creşele private, după 15 iunie, dar starea de alertă se va prelungi

Economica.net
09 06. 2020
klaus_iohannis_53278300

Principalele măsuri de relaxare:

– se deschid mallurile, fără restaurante şi locuri de joacă.

– se deschid grădiniţele, creşele, afterschoolurile private, cu măsuri speciale de distanţare.

– se deschid ălile de fitness şi piscinele exterioare.

„Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a crescut semnificativ, dar nici nu a scăzut semnificativ, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele dintre restricţiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie. (…) După 15 iunie se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante şi locuri de joacă”, a explicat şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a precizat că vor fi posibile evenimentele private, redeschiderea after-school-urilor, grădiniţelor, a creşelor private, a sălilor de fitness şi a piscinelor exterioare.

„Vor fi posibile evenimentele private cu număr un pic mai mare de participanţi, în speţă 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior şi 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior. Pentru a veni în sprijinul părinţilor care vor lucra şi vor trebui să meargă la serviciu şi în perioada vacanţei şcolare, va fi posibilă, nu obligatorie, după 15 iunie, redeschiderea after-school-urilor, grădiniţelor, a creşelor private. De asemenea, va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanţare foarte stricte, care vor fi impuse de Ministerul Sănătăţii. Având în vedere că începe sezonul estival, am analizat şi am ajuns la concluzia că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare cu respectarea regulamentelor sanitare speciale, care de asemenea vor fi puse la dispoziţia celor care sunt interesaţi”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că este important ca uşor-uşor să se renunţe la unele dintre măsurile de izolare la domiciliu şi autoizolare acolo unde este posibil.

„S-a găsit un criteriu obiectiv cu care putem şi noi în România să lucrăm. În acest sens, lucrurile vor fi mai relaxate în relaţia cu statele unde numărul de noi îmbolnăviri este mic, mai exact unde numărul de îmbolnăviri în ultimele 14 zile este sub 5 cazuri la un milion de locuitori, în media ultimelor 14 zile. Deocamdată la acest criteriu obiectiv nu se încadrează statele unde se găsesc destul de mulţi concetăţeni de-ai noştri, ca să dau doar câteva exemple, nu se califică la relaxare Italia, Spania, Franţa, Belgia, Suedia, Olanda. În acest sens, având un criteriu obiectiv, vom urmări cu mare atenţie comunicările de la nivelul UE şi acolo unde lucrurile se schimbă în sensul bun vom reacţiona imediat şi noi”, a arătat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari în acest sens.

„Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv, internaţi în spitale, faptul că şi ultimul weekend de relaxare totuşi s-a simţit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauţi şi suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că în etapa următoare vor fi mai puţine restricţii propuse, dar consideră că „nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă”.

Totodată, şeful statului a amintit că există măsuri care vor continua – distanţarea, portul măştii de protecţie şi evitarea aglomerărilor.

Iohannis a spus că această continuare a stării de alertă va fi dezbătută în şedinţă de membrii Executivului şi s-a adresat şi membrilor Parlamentului, care trebuie să aprobe această măsură.

„Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili, gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament, dar dacă sprijiniţi Guvernul, atunci putem să controlăm eficient şi am dovedit-o. Putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei”, a punctat Iohannis.

Preşedintele a apreciat că măsurile luate până în prezent au fost corecte. „Stimaţi parlamentari, nu puneţi sub semnul întrebării, acum, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte”, a afirmat Iohannis.

„Suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă (…) nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Ştirea se actualizează.