Proiectul prin care exportatorii de lemn sunt obligaţi să deţină licenţă specifică a fost aprobat
„În vederea monitorizării exporturilor şi a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestele şi lemn de foc încadrate la poziţiile tarifare 4.401, 4.403 şi 4.407, prevăzute în Anexa la Regulamentul UE nr. 995/2010 al PE şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn şi care sunt condiţionate de prezentarea avizului de însoţire a materialelor lemnoase, se instituie licenţa de supraveghere în scop statistic”, se arată în proiectul de lege.
Licenţa conţine elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienţa, încadrarea tarifară, sortimentul materialului lemnos, cantitatea exprimată în metri cubi, preţul de vânzare şi destinaţia, modalitatea de transport în afara ţării şi biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare.
Licenţa va fi emisă de către Ministerul Economiei, cu avizul Institutului Naţional de Statistică şi al Ministerului Mediului pentru operaţiunile de export şi livrări intra-comunitare.
Textul legii stipulează că, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare, orice operaţiune de export şi livrare intra-comunitară trebuie să fie însoţită de licenţă, astfel că sunt suspendate exporturile şi livrările intra-comunitare de materiale lemnoase până la obţinerea de către solicitanţi a licenţei.
Legea se aplică până la data de 31 decembrie 2015.
Actul normativ are un caracter ordinar şi a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 57 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 25 de abţineri.