Măsurile de relaxare începând cu 15 iunie – Orban

Economica.net
11 06. 2020
1590072788original_26_resize_07300300

Principalele puncte/declarații: 

„În cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă am decis să propunem pentru hotărârea de guvern reluarea unor activităţi şi o serie de alte măsuri de relaxare. În primul rând, am să mă refer la o măsură extrem de importantă, care priveşte izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din alte ţări. Institutul Naţional de Sănătate Publică va aplica o metodologie de evaluare a nivelului de răspândire a infecţiilor de răspândire cu coronavirus în celelalte ţări. În baza acestei metodologii se va acorda un indicator, un coeficient, privitor la nivelul de răspândire pe baza analizei numărului de infectări medii din ultimele 14 zile. Toate ţările care vor avea un coeficient sub coeficientul de 5 vor intra în măsura de exceptare de la obligaţia de izolare la domiciliu pentru 14 zile pentru cetăţenii care vin din aceste ţări”, a explicat Ludovic Orban în cadrul şedinţei de guvern.

Orban a dat câteva exemple de state cu un nivel redus de răspândire a noului coronavirus.

„Este vorba de ţări cu un nivel redus de răspândire – Austria, Bulgaria, Grecia şi alte ţări de la nivel european unde este evident că şi în baza, ca să spun, evaluării care este aplicată şi în alte ţări, evaluarea pe care o face INSP, o face pe baza unei metodologii care este recomandată de la nivel european. Este într-un fel normal să renunţăm la această măsură de izolare care creează probleme pentru foarte multe categorii de cetăţeni. (…) De asemenea, traficul aerian cu toate aceste ţări care sunt sub coeficientul de cinci, pentru care nu va mai fi necesară izolarea la domiciliu, va putea fi reluat – sigur, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza evaluării care este făcută de INSP”, a declarat Orban.

– În mall-uri vor fi interzise cinematografele, restaurantele interioare, sălile de jocuri din mall.

– De asemenea, se va relua activitatea de tratament balnear, prin ordin de la Ministerul Sănătății.

– Odată cu închieierea școlii se va întrerupe plata de 75% din salariu pentru părintele care stă cu copiii acasă.
Orban a precizat în schimb că vor fi permise activitățile after school și a grădinițelor pe perioada verii.

„Permitem în condiţii extrem de stricte, care vor fi reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, redeschiderea grădiniţelor, a activităţilor de tip after-school care funcţionează în mod normal pe perioada verii”, a punctat Ludovic Orban.

– Pentru activități sportive, grupul [legal] va putea crește de la 3 la 6.
Se permite deschiderea loteriei și a caselor de pariuri. Acestea reprezintă un risc epidemiologic destul de mic, în opinia premierului Orban.
– Se reia activitatea în piscine exterioare. Nu în interioare, fac această precizare.

Alte declaratii:

– De astăzi (11 iunie) nu mai sunt restricții de circulație pe Autostrada Soarelui.

România va acorda un ajutor nerambursabil Ucrainei

Şeful Guvernului a subliniat că ajutorul nu are în vedere exclusiv comunităţile de români din ţara vecină.

„Există o solicitare de sprijin din partea Ucrainei şi aici am vorbit cu domnul ministru Tătaru să pregătească o hotărâre de guvern pentru a putea acorda un ajutor umanitar către Ucraina, care se confruntă cu un nivel ridicat de epidemie iar răspândirea virusului afectează şi zone care sunt locuite de români, în special zona Cernăuţi, dar ajutorul pe care îl vom acorda nu-l vom acorda în exclusivitate, aşa cum au procedat alţii, pentru fraţii noştri români din Ucraina, ci vom acorda pentru Ucraina, pentru arealurile care sunt cele mai afectate şi pentru a sprijini Ucraina în lupta pe care o duce cu coronavirusul”, a explicat Orban.

În acest sens, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că a solicitat suplimentarea bugetului ministerului pe care îl conduce, din fondul de rezervă bugetară, pentru acest ajutor umanitar extern cu titlu gratuit pentru Ucraina.