Matematicianul Florin Rădulescu va susţine o prelegere, marţi, la Lisabona

Economica.net
14 04. 2013

Intitulată „Ramanujan-Petersson conjectures and Operator Algebras”, prelegerea, care va avea loc începând cu ora 15.00 în sala P3.10 a Institutului Superior

Tehnic, se înscrie în cadrul „Number Theory on Operator Algebras”, teorie dezvoltată recent de către prestigiosul matematician român Florin Rădulescu de la Università di Roma din Tor Vergata.

„Number Theory on Operator Algebras” se referă la utilizarea sistemului matematic al mecanicii cuantice – algebrele von Neumann introduse în anii ’30 de Muray şi

von Neumann – în anumite problematici din Teoria Numerelor. Mai precis se urmăreşte studiul estimărilor Ramanujan Petersson.

Se doreşte, astfel, rezolvarea unor conjecturi vechi din Teoria Numerelor, datorate faimosului om de ştiinţă indian Ramanujan.

Legătura dintre cele două domenii este neaşteptată, şi o asemenea încercare a mai fost făcută, dar în altă direcţie de interes, de către matematicianul Alain

Connes de la Collège de France.