Mayweather va pleda vinovat, pentru a scăpa de o pedepsă aspră

Pugilistul american Floyd Mayweather, sextuplu campion mondial, a ajuns la o înţelegere cu procurorii şi va pleda vinovat pentru mai multe capete de acuzare, în cadrul a două procese, pentru care ar fi risca până la 34 de ani de închisoare, informează AFP.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 20:39

Cotidianul american Las Vegas Review-Journal a publicat o declaraţie a procurorului districtului Clark County, David Roger, care susţine că, în urma acestei înţelegeri, Floyd Mayweather ar putea primi două zile de închisoare şi ar putea fi amendat cu 3.000 de dolari.

În septembrie 2010, Mayweather a fost arestat, sub acuzaţia de furt, ulterior la adresa sa fiind formulate şi acuzaţii de violenţă domestică, după ce fosta sa soţie şi mama celor trei copii ai săi, Josie Harris, a depus o plângere împotriva pugilistului.

Potrivit plângerii, Mayweather ar fi lovit-o pe Josie Harris în dimineaţa zilei de 9 septembrie, în casa deţinută de pugilist, unde locuieşte aceasta. El ar fi ameninţat şi că-i va lovi pe cei trei copii dacă încearcă să cheme poliţia şi le-ar fi confiscat telefoanele mobile. Josie Harris susţine în plângerea depusă că Mayweather le-a spus copiilor că „dacă fug de acasă sau cheamă poliţia, îi va bate la fund”.

El va fi judecat şi pentru fapte de violenţă la adresa unui agent de securitate, pe care este acuzat că l-a lovit de mai multe ori în faţă pe 15 noiembrie 2010, în faţa casei pugilistului, într-o dispută legată de comiterea unor contravenţii.

Mayweather, în vârstă de 33 de ani, neînvins în 42 de meciuri, este un obişnuit al tribunalelor. El a fost achitat în iulie 2005 de acuzaţia de violenţă conjugală, adusă tot de Josie Harris, care şi-a retras plângerea susţinând că a minţit.

Cei doi s-au separat în mai 2010, după şapte ani de convieţuire.

Te-ar mai putea interesa și
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE....
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele ...
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei, a declarat marţi ministrul climei şi mediului din această ...