Mazăre: M-au sunat foarte mulţi dezamăgiţi că Ponta a fost colaboraţionist

Economica.net
10 02. 2012

„Nu l-am urmărit, dar m-au sunat foarte mulţi să îmi spună că au fost dezamăgiţi întrucât a fost colaboraţionist”, a declarat, vineri, Radu Mazăre pentru corespondentul MEDIAFAX.

La rândul său, liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, spune că discursul lui Victor Ponta nu a fost, probabil, cel mai potrivit.

„Poziţia PNL faţă de discursul domnului Ponta aţi auzit-o ieri prin vocea preşedintelui Crin Antonescu. Se pot face interpretări de tot felul, poate nu a fost cel mai potrivit pentru ziua de ieri şi până la urmă absenţa era mai benefică decât semnalul dat acolo. În rest, toţi cei care am pus umărul la construirea USL suntem convinşi că va funcţiona în continuare, iar spre dezamăgirea celor din puterea portocalie această construcţie politică va rămâne şi îşi va atinge obiectivele”, a declarat, vineri, Gheorghe Dragomir.

Liderul PSD, Victor Ponta, a susţinut, joi, în plen, un discurs amplu, care a durat aproximativ 40 de minute şi din care au lipsit accentele vehemente. Mai mult, Ponta a lăsat să se înţeleagă că opoziţia ar putea colabora politic cu viitorul premier.

Imediat după discursul lui Ponta, conducerea PNL a convocat o şedinţă ad-hoc pentru a discuta atitudinea PSD şi a preşedintelui formaţiunii social-democrate.

Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut un apel, în numele colegilor săi din conducerea partidului, la partenerii din USL, respectiv la PSD şi la PC, solicitându-le să nu uite nicio secundă cu cine se bat şi că lupta lor este împotriva regimului Traian Băsescu.