Mazăre va promova evenimentele de pe litoral costumat în Ulise, la Târgul de Turism al României
Ediţia de primăvară a TTR se va desfăşura în perioada 14-17 martie 2013, la Romexpo, iar show-ul ‘Legendele Olimpului’, care va avea loc după deschiderea oficială a târgului, va promova Fashion Tourism Summer Festival, ce se va desfăşura în perioada mai-septembrie, în toate staţiunile de pe litoralul românesc.
‘Cu siguranţă, standul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării va fi considerat unul de impact – mă refer aici atât la vizualul standului, cât şi la toate acţiunile care se vor desfăşura aici, prezenţa primarului Radu Ştefan Mazăre atrăgând cu certitudine simpatia multora. Sperăm că aducerea a cât mai multor acţiuni de acest gen pe litoralul românesc şi în Delta Dunării va avea ca rezultat atragerea turiştilor români, dar şi a celor străini. Promitem un sezon 2013 în forţă, în care vom depăşi recordul de turişti al anului trecut’, a declarat preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.
De asemenea, la TTR vor fi promovate Festivalul Antic Tomis, Festivalul Antic Callatis şi Raliul Deltei 2013, precum şi ofertele speciale realizate pentru târgul de turism.
Litoralul şi Delta Dunării vor fi promovate de Asociaţia Litoral – Delta Dunării, Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria Mangalia, Asociaţia Patronală Mamaia, Patronatul Firmelor din Turism ‘Ion Movilă’ Eforie-Techirghiol şi ANAT.
Vineri, 15 martie, vor fi prezentate tradiţiile dobrogene, de către reprezentanţii ansamblului ‘Nunta Zamfirei’ din Eforie Nord, precum şi momente artistice oferite de Patronatul ‘Ion Movilă’ Eforie – Techirghiol.
Ziua de sâmbătă, 16 martie, va fi dedicată festivalurilor antice. Este vorba de Festivalul Antic Tomis, eveniment ce sa va desfăşura în Constanţa, în perioada 16-18 august 2013, precum şi de Festivalul Antic Callatis, organizat la Mangalia în perioada 12-14 iulie 2013.
15 daci şi romani, membri ai Asociaţiei de reconstituire istorică Terra Dacică Aeterna, îmbrăcaţi în costume antice autentice vor promova evenimentele printr-o paradă istorică. Delegaţia mesagerilor antici va fi condusă de celebra gazdă a primei ediţii a festivalului, Tomiris, Regina Masageţilor.
De asemenea, pe toată durata târgului, pe platforma exterioară a Romexpo va fi amplasată una din maşinile ce vor participa la Raliul Deltei, al treilea eveniment promovat la Târgul de Turism.
Asociaţia Litoral – Delta Dunării va promova, totodată, proiectele cu finanţare europeană implementate în parteneriat de Asociaţie şi membrii săi, precum ‘Judeţul Constanţa, o descoperire mereu actuală’, ‘Itinerarii şi evenimente inedite în Dobrogea’ şi ‘Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie’