MCA Grup raportează afaceri de 7,5 milioane de euro, în scădere faţă de 2013

MCA Grup, cel mai mare producător de uşi de garaj secţionale şi rulouri exterioare din România, a încheiat anul 2014 cu afaceri de 7,5 milioane de euro, în uşoară scădere comparativ cu anul anterior, pe o piaţă care s-a menţinut la un nivel constant.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 11:56
MCA Grup raportează afaceri de 7,5 milioane de euro, în scădere faţă de 2013

30% din producţie s-a îndreptat către export, cifra de afaceri obţinută din livrări externe crescând cu 15% faţă de 2013.
Sub brandul MCA au fost comercializate anul trecut 4.500 de uşi secţionale, dintre care 1.500 de unităţi au fost livrate în afara graniţelor, în opt state. Cele mai mari volume au mers către Franţa, Belgia, Italia şi Bulgaria. Piaţa locală s-a menţinut la un nivel constant anul trecut faţă de anul anterior, la aproximativ 14.500 de uşi secţionale, clienţii orientându-se spre produse low cost.

Potrivit unei analize a MCA Grup, românii au cumpărat preponderent în 2014, ca şi în anii anteriori, uşi de garaj în culori standard, albe sau maro, modele mai economice. Aproximativ 45% dintre uşile MCA instalate în ţară au fost albe sau maro, urmate în proporţie de până la 10% de argintiu, stejar auriu, nuc, dar şi gri antracit.

Piaţa de uşi secţionale va creşte cu 5% în 2015

Pentru anul în curs, compania estimează un avans al pieţei de uşi secţionale de 5%-10%, prognoză fundamentată pe corelaţia cu evoluţia economică a ţării şi a unor indicatori relevanţi din sectorul de construcţii.
„Ne aşteptăm pentru acest an la o evoluţie bună pe zona rezidenţială a pieţei uşilor de garaj, luând în calcul doi indicatori. Unul este scăderea nesemnificativă, cu doar 0,3% în 2014, a numărului de autorizaţii de construire eliberate, respectiv 37.672. Practic, faţă de anul anterior s-a păstrat aproximativ acelaşi nivel, ceea ce ne face să credem că piaţa va rămâne cel puţin constantă. Achiziţia uşilor secţionale pentru închiderea garajelor vine la finalul ciclului de construcţie a caselor, astfel că ne bazăm previziunile pe anul în curs pe numărul de autorizaţii eliberate în anul anterior. Cel de-al doilea indicator luat în calcul este legat de trendul de creştere a numărului de case şi vile construite în defavoarea blocurilor de apartamente, mai exact ponderea caselor noi cu cel mult două etaje în numărul total de locuinţe livrate pe piaţa locală, în creştere în 2013 la 82%, un maxim al ultimilor şase ani (n.r.: date oficiale INS). Şansele să fie construite şi mai multe garaje sunt astfel în creştere”, a declarat Ciprian Oprea, directorul general al MCA.

Grupul de firme MCA mai comercializează rulouri exterioare, copertine şi pergole, grilaje metalice, garduri şi porţi de aluminiu şi automatizări pentru porţi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...