McDonald’s va încetini extinderea în Rusia, pe fondul declinului rublei
De la începutul lui 2014, rubla s-a depreciat faţă de dolar cu peste 50%, stimulând creşterea inflaţiei. Rusia se confruntă acum cu prima recesiune din 2009.
McDonald’s va deschide cel puţin 50 de noi restaurante în Rusia, faţă de 73 anul trecut, alocând şase miliarde de ruble (87 milioane de dolari) pentru cheltuieli de capital, aceeaşi sumă ca în 2014, a anunţat Khasbulatov.
Compania americană, prezentă de 25 de ani pe piaţa din Rusia, a fost afectată anul trecut de o serie de inspecţii surpriză la mai multe unităţi. Agenţia rusă pentru Protecţia Consumatorului a ordonat închiderea temporară a 12 restaurante McDonald’s din Rusia, printre care se numără şi unitatea din Piaţa Puşkin (Moscova), care a atras faimoasele cozi fără sfârşit ale consumatorilor sovietici, când a fost deschis, în ianuarie 1990.
Khasbulatov a explicat că firma a profitat de pe urma acestor măsuri deoarece a modernizat unele restaurante. Toate s-au redeschis, dar nu au ajuns la vânzările de dinaintea crizei.
„Inspecţiile nu au determinat modificarea atitudinii conducerii McDonald’s faţă de piaţa rusă”, a dat asigurări Khasbulatov.
Reţeaua de restaurante McDonald’s din Rusia era compusă anul trecut din 424 de unităţi, iar Rusia este una din primele şapte pieţe pentru McDonald’s, exceptând SUA şi Canada.
Fondat în 1940, McDonald’s este cel mai mare lanţ de restaurante de tip fast – food din lume. În prezent, grupul are peste 35.000 de restaurante în 119 ţări, iar anul trecut veniturile sale au depăşit 28 de miliarde de dolari.