McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus față de anul trecut

Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, a deschis recent, în urma unei investiții de 12,5 milioane de lei, un nou restaurant în Râmnicu Vâlcea, al șaptelea inaugurat anul acesta. Investițiile companiei s-au cifrat la 170 de milioane de lei anul acesta, în expansiune și digitalizare.
Alina Stanciu - lun, 23 dec. 2024, 15:31
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus față de anul trecut

Restaurantul McDonald’s de tip Drive-Thru, situat pe Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 38, Râmnicu Vâlcea este al treilea din oraș și, totodată, al șaptelea restaurant McDonald’s inaugurat în România în acest an, potrivit unui comunicat al companiei. Valoarea investițiilor pentru noul restaurant se ridică la aproximativ 12,5 milioane de lei.

Noul restaurant dispune de panouri fotovoltaice pe acoperiș pentru a genera energie destinată consumului propriu și oferă clienților acces la o stație de încărcare pentru vehicule electrice. În plus, restaurantul este dotat cu sisteme pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

„Această deschidere reprezintă un pas semnificativ care ne aduce și mai aproape de comunitatea locală din județul Vâlcea și conchide planurile noastre ambițioase de expansiune. În 2024, strategia noastră a inclus inaugurarea a șapte restaurante, o investiție totală de 170 de milioane de lei în expansiune și digitalizare, creând astfel 450 de noi locuri de muncă în țară. Suntem entuziasmați de perspectivele pe care 2025 le aduce și rămânem dedicați să inovăm constant. Prin investiții strategice în tehnologie și infrastructură, ne dorim să transformăm fiecare vizită în restaurantele noastre într-o experiență modernă, rapidă și memorabilă pentru toți clienții”, a declarat Valentin Truță, Director General Premier Restaurants România.

Noul restaurant, cu o suprafață de 400 de metri pătrați, oferă 98 de locuri la interior și o terasă cu 128 de locuri. Este dotat cu ecrane digitale de afișare a produselor, disponibile atât în restaurant, cât și la Drive-Thru, și kioskurile digitale de comandă, unde clienții pot comanda rapid.

Utilizatorii aplicației McDonald’s pot beneficia de oferte și recompense exclusive. Prin scanarea codului QR la fiecare comandă, clienții adună puncte de loialitate, iar funcția MOP le permite să plaseze comenzile înainte de a ajunge în restaurant.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 106 restaurante în 33 de orașe, dintre care 60 de restaurante cu McDrive și 68 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de peste 6.000 de angajați.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează peste 190 de restaurante, care oferă și servicii McDrive, McDelivery și McCafé®, și are peste 11.000 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, contribuţia la Pilonul 2 de pensii va creşte la 6%, iar în 2025 veniturile......
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...