McDonald’s depășește pragul de 6.000 de angajați în România. Un angajat din doi are sub 25 de ani
Premier Restaurants România, companie care operează cele 101 de restaurante McDonald’s din 31 de orașe ale țării , a ajuns la 6.000 de angajați, structura echipei fiind formată din 60% femei și 40% bărbați, raport care se reflectă în sediul central, în echipa restaurantelor, dar și la nivelul de top management al companiei. Mai mult decât atât, media de vârstă în echipă este 31 de ani, iar 45% dintre angajați au sub 25 de ani, anunță compania.
„Cu o echipă care numără peste 6.000 de colegi în prezent, suntem cel mai mare angajator din România la nivelul industriei restaurantelor cu servire rapidă. E o bucurie faptul că am reușit să creștem echipa până la acest nivel și că avem alături colegi dedicați și pasionați de ceea ce fac. Mai mult, ne bucurăm că am reușit să dezvoltăm un mediu de lucru plăcut, care oferă șanse egale tuturor, indiferent de gen, vârstă sau experiență. În continuare, ne propunem să creăm noi oportunități de angajare în comunitățile unde suntem prezenți și să investim în creșterea colegilor noștri prin programe și sesiuni de training dedicate”, a spus Monica Zdrancotă, Director Resurse Umane, Premier Restaurants România.
În 2023, totalul orelor de training parcurse de angajații companiei este de 38.475. Totodată, pentru a sprijini tinerii angajați studenți, compania oferă burse de merit colegilor cu rezultate excelente la facultate și la job. 87% dintre manageri și-au început cariera în cadrul companiei, iar peste 540 de angajați sunt în cadrul companiei de peste 15 ani.
Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 185 de restaurante, care oferă și servicii McDrive, McDelivery și McCafé, și are peste 10.000 de angajați.
Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări din Europa și Africa de Nord, implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 11.000 de angajați și deține parteneriate cu Apple, Konecranes, McDonald’s, Microsoft, NCR, Six Senses și multe alte branduri internaționale.