MCSI lansează un Apel de proiecte pentru digitalizarea sistemului medical românesc
Potrivit unui comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, remis luni AGERPRES, MCSI, prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, şi Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, au lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acţiunii 2.3.3 – Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – Secţiunea E-Sănătate – Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă.
‘Îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor este nucleul programului de guvernare asumat de social-democraţi, iar acest lucru se realizează prin implementarea mai multor proiecte care ţin de diferite domenii de activitate. Sănătatea este unul dintre ele, motiv pentru care, împreună cu ceilalţi reprezentaţi ai Executivului, lucrăm la identificarea celor mai bune măsuri şi la materializarea acestora, astfel încât un număr cât mai mare de români să beneficieze de ele. Noul apel care urmează să fie deschis va permite finanţarea mai multor proiecte ce presupun utilizarea instrumentelor TIC în domeniul sănătăţii, prin dezvoltarea unui sistem informatic integrat de e-sănătate, ce va contribui la debirocratizarea, îndepărtarea duplicării datelor medicale, asigurarea informaţiilor medicale relevante ale unui pacient, îndepărtarea datelor redundante din sistem, creşterea eficienţei personalului medical şi administrativ, îmbunătăţirea procesului de furnizare de servicii medicale şi, în consecinţă, evitarea unor erori’, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Acesta a precizat că echipa de la MCSI va un partener pentru toţi cei care doresc să digitalizeze relaţia autoritate/ instituţie cu cetăţeanul.
Alocarea indicativă pentru acest apel este de 30 de milioane de euro, urmând să fie implementate proiecte cu activităţi integrate, ce au un impact strategic naţional, fiind vizat un public ţintă cât mai numeros.
Potrivit sursei citate, în cadrul acestui apel vor fi finanţate proiecte, în funcţie de prioritizarea care va fi făcută la nivelul Ministerului Sănătăţii, care vor urmări digitalizarea informaţiilor aferente concediilor medicale şi biletelor de trimitere, dosarul electronic de sănătate – DES şi crearea/actualizarea/consolidarea procesului de digitalizare a înregistrărilor în domeniul Sănătăţii (Depozitul de date, Instrumente analitice şi de raportare etc).
De asemenea, vor fi finanţate şi proiecte de telemedicină, care presupun furnizarea de servicii medicale de specialitate ambulatorii post spitalizare a pacienţilor externaţi din spitale şi facilitarea accesului populaţiei din zona rurală la servicii ambulatorii de specialitate.
MCSI precizează că Ghidul Solicitantului este postat pe site-ul Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, http://fonduri.mcsi.ro, la secţiunea Consultare publică, şi pe site-ul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate (www.fonduri-ue.ro), secţiunea Implementare program.
Perioada de consultare publică este de 10 zile lucrătoare, începând cu data de 6 iulie, până în data de 20 iulie, timp în care pot fi trimise observaţii şi sugestii.