MDRT îşi reduce bugetul cu 15%. Rămân prioritare proiectele aproape finalizate sau asumate de Guvern

Economica.net
06 03. 2012
euro_88250200

În vederea eficientizării investiţiilor derulate, MDRT a decis prioritizarea acestora, astfel prioritate au obiectivele finalizate în proporţie de peste 80%, a căror conservare a şantierelor ar presupune cheltuieli comparabile cu cele necesare încheierii lucrărilor, prioritare sunt şi obiectivele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul, mai ales, internaţional, şi care nu pot suporta amânare (de exemplu infrastructura turistică necesară organizării în România, pe Valea Prahovei, în februarie 2013, a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE), precum şi obiectivele aflate în zonele de interes turistic (drumuri judeţene şi locale care duc spre zone turistice,, reţele de apă, canalizare şi epurare a apelor din localităţile turistice)”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Bogdan Oprea.

El a adăugat că instituţia nu va mai începe în acest an construcţia vreunui obiectiv de tipul sălilor de sport şi a bazinelor, altele decât cele care respectă criteriile de prioritizare. „La bazine, de exemplu, nu vor mai fi finanţate aproximativ trei sferturi, 31 din peste 40”, a menţionat reprezentantul MDRT.

Surse oficiale au declarat marţi pentru MEDIAFAX că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut miniştrilor să taie din cheltuielile pregătite pentru deplasări externe şi acţiuni de promovare în străinătate, precum târguri şi expoziţii, astfel de solicitări fiind transmise atât MDRT, cât şi altor instituţii. În cazul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, premierul a cerut şi reducerea cheltuielilor cu sălile de sport.

Luni seara, într-o emisiune a postului public de televiziune, şeful Guvernului a afirmat că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcţia de piscine, vor fi reorientate către alte programe, arătând că el nu are o mare „apetenţă” pentru piscine săpate în diferite localităţi, deoarece România nu este „o ţară de înotători”.

Oprea afirmă că programe precum „Construcţie săli de sport” şi „Construcţie de bazine de înot” au beneficiat de criterii de prioritizare şi în ultimii ani, fiind alocate fonduri pentru finalizarea unor lucrări începute în guvernările precedente.

„În total, bugetul pe anul 2012 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost diminuat cu 15%”, a spus purtătorul de cuvânt al instituţiei. Anul trecut, MDRT a avut un buget de 3,4 miliarde lei, cel programat iniţial pentru 2012 având o valoare similară.

Conform datelor instituţiei, mai multe programe de investiţii au fost reduse, cele mai multe fonduri fiind tăiate de la subprogramele de pietruire a drumurilor şi asfaltări (bugetul a fost redus cu 150 milioane lei, de la 450 milioane lei), alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate (s-au tăiat 50 milioane lei din cei 150 milioane lei programaţi) şi PNDI (buget mai mic cu 80 milioane lei, de la 100 milioane lei iniţial).

Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor turistice au fost diminuate cu 30 milioane lei, de la 150 milioane lei.

De la programul de construcţie de săli de sport a fost tăiată sumă de 20 milioane lei (de la 83,8 milioane lei), iar de la programul de locuinţe pentru tineri prin ANL nivelul alocat a fost diminuat cu 14 milioane lei (de la 94,2 milioane lei).

Pentru programul de reabilitare termică instituţia va cheltui cu 3 milioane lei mai puţin (din 70 de milioane lei prevăzuţi iniţial)

Pentru finanţarea consolidării clădirilor încadrate în clasa I de risc seismic bugetul scade cu 2,4 milioane lei (de la 5 milioane lei), pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului din Constanţa s-a redus bugetul cu 3 milioane lei (de la 10 milioane de lei), fondurile pentru reabilitarea şi modernizarea de aşezăminte culturale au fost diminuate cu 10 milioane lei (de la 29,9 milioane de lei), iar pentru marketing şi promovare turistică vor fi cheltuiţi 2 milioane lei, faţă de 11 milioane lei prevăzuţi în primă fază.