ME: Orice negociere privind preţul de livrare al cărbunelui, acceptată doar cu girul MF şi CC
„Având în vedere restricţiile impuse de notificarea aprobată de Comisia Europeană pentru minele neviabile ce intră în program definitiv de închidere, orice negociere între cele două societăţi privind preţul de livrare va putea fi acceptată numai cu girul Ministerului de Finanţe şi al Consiliului Concurenţei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis, joi seară, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, acţiunile de blocare în subteran ale angajaţilor de la minele Petrila, Paroşeni şi Uricani au fost declanşate de lipsa unui contract ferm de livrare a cărbunelui către Complexul Energetic Hunedoara, aflat in subordinea Departamentului pentru Energie. Lipsa contractului a fost cauzată de refuzul complexului de a plăti un preţ pe gigacalorie, care să fie în conformitate cu Decizia Consiliului 787/2010/CE de acordare a ajutorului de stat pentru închiderea minelor neviabile.
„Pentru a putea detensiona situaţia, în cursul zilei de 17.07.2013, s-a propus de către CE Hunedoara preluarea în custodie a cărbunelui, până la negocierea preţului, în scopul de a putea continua activitatea de producţie la cele trei mine. Această soluţie nu este agreată de protestatari. Singura soluţie acceptabilă de către aceştia este semnarea unui contract ferm cu preţul aprobat conform celor prezentate anterior, ce să asigure o funcţionare nomală a minelor în paralel cu executarea programului de închidere, aşa cum a fost aprobat. Precizăm, de asemenea, că întreaga cantitate de energie electrică necesară funcţionării minelor din componenţa SNIMVJ Petroşani este achiziţionată prin contract, de la CE Hunedoara la preţul stabilit de acesta”, se arată în comunicatul citat.
Aceeaşi sursă precizează că, în prezent, conducerea societăţii, împreună cu cele ale unităţilor miniere, negociază în subteran cu minerii, ieşirea la suprafaţă a celor blocaţi din schimburile 1 şi 2 şi reluarea activităţii la schimburile 3 şi 4.
„Reprezentanţii Ministerului Economiei au ţinut, în această perioadă, în permanenţă legătura atât cu conducerea Societăţii Naţionale pentru Închiderea Minelor Valea Jiului Petroşani, cât şi cu reprezentanţii minerilor, pentru a încerca rezolvarea situaţiei create pe cale amiabilă.
Negocierile dintre directorul Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) şi minerii protestatari din Valea Jiului au eşuat, după ce ortacii nu au acceptat soluţia propusă de Petre Drăgoescu, în timp ce numărul celor care nu au mai ieşit din subteran, de la 3 mine, a ajuns la circa 550.
Liderul sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că directorul Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, Petre Drăgoescu, a discutat cu minerii de la Paroşeni, blocaţi în subteran, prezentându-le soluţia de luare în custodie a cărbunelui, însă ortacii au refuzat-o.
Potrivit sursei citate, minerii au cerut semnarea unui contract ferm în privinţa cantităţii şi a preţului cărbunelui care urmează să fie livrat.
Totodată, minerii au cerut în continuare ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, VarujanVosganian, să vină în Valea Jiului, la discuţii, pentru a se asigura că aceştia cunosc problemele pe care le au ortacii.
Între timp, minerii din schimbul doi de la Mina Paroşeni s-au solidarizat cu colegii lor din primul schimb şi nu au mai ieşit la suprafaţă. Totodată, protestului s-au alăturat şi mineri de la minele Petrila şi Uricani, numărul total al ortacilor blocaţi ajungând la circa 550, din care peste 300 la Paroşeni. De asemenea, minerii din schimbul trei de la Mina Paroşeni au anunţat că intenţionează şi ei să se blocheze în subteran.
Pe de altă parte, personalul de la suprafaţă – angajaţii din birouri şi de la ateliere – au rămas la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.
Potrivit lui Domokos Laszlo, ortacii vor primi, la ora 21.00, hrană rece.
Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat, joi, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.
Directorul Petre Drăgoescu a participat, joi dimineaţă, la o discuţie la Termocentrala Mintia, cu directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Daniel Andronache, pentru a găsi soluţii şi a stabili împreună modul prin care cărbunele din Valea Jiului să fie preluat.
În urma discuţiei, directorul CEH, Daniel Andronache, declara corespondentului MEDIAFAX că a oferit o soluţie minerilor, despre care crede că va detensiona situaţia.
„Pentru a debloca toată situaţia, luăm toată marfa (huila – n.r.) în custodie, până îşi stabileşte preţul (SNIMVJ – n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire şi demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani – n.r.) şi nici preţul gigacaloriei”, spunea Daniel Andronache.
Potrivit sursei citate, cantitatea de cărbune şi preţul vor fi stabilite prin acte adiţionale în funcţie de necesităţile CEH.
Minerii au cerut ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi premierul Victor Ponta să vină în Valea Jiului să discute cu ei, pentru a se asigura că aceştia sunt corect informaţi despre problemele lor.
În ceea ce priveşte soluţia care le-a fost prezentată, ei spuneau că aceasta „nu este agreată, fiindcă preluarea cărbunelui în custodie nu înseamnă livrare şi vânzare, ci doar o amorţire a situaţiei”.
Liderul sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, declara că cei 202 ortaci de la Mina Paroşeni, care au lucrat în schimbul unu, nu au mai ieşit din subteran după terminarea programului nemulţumiţi că, de la începutul acestei săptămâni, Complexul Energetic Hunedoara – singura piaţă de desfacere pentru cărbunele din Valea Jiului – nu le-a mai preluat huila.
Consiliul de Administraţie al CEH s-a întrunit, miercuri, la Bucureşti pentru a discuta problema livrării cărbunelui de la SNIMVJ şi a decis că directorul general al CEH, Daniel Andronache, trebuie să stabilească dacă are nevoie de acest cărbune şi preţul cu care îl cumpără, astfel încât situaţia economică a complexului să nu fie afectată.
Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) are în componenţă trei unităţi miniere – Petrila, Paroşeni şi Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător – Complexul Energetic Hunedoara.
Reprezentanţii CEH afirmă că nu pot prelua cărbune din Valea Jiului fiindcă depozitele de la termocentralele Mintia şi Paroşeni sunt pline, iar energia electrică produsă de complex nu se vinde în această perioadă a anului, fiind scumpă.
La sfârşitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune despre care un audit, solicitat de directorul complexului, Daniel Andronache, relevă că nu era oportun.