Mecanica Ceahlău raportează că a înregistrat în primele nouă luni din an un profit atribuibil de 1,8 milioane de lei

Mecanica Ceahlău a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit atribuibil de 1,801 milioane lei, cu 31,6% mai mare comparativ cu cel din perioada similară din 2021, conform datelor transmise luni Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 oct. 2022, 19:59
Mecanica Ceahlău raportează că a înregistrat în primele nouă luni din an un profit atribuibil de 1,8 milioane de lei

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 32,24%, la 33,815 milioane lei. Cheltuielile operaţionale s-au situat în perioada menţionată la 9,334 milioane lei, faţă de 6,393 milioane lei în primele nouă luni ale anului trecut.

La 30 septembrie 2022, Mecanica Ceahlău avea active în sumă de 66,331 milioane lei şi datorii de 14,419 milioane lei.

Mecanica Ceahlău este listată la BVB din iunie 2005, iar principalii săi acţionari sunt Evergent Investments – 73,3020% din acţiuni şi Neew Carpthian Fund – 20,2068%.

Înfiinţată în 1921, Mecanica Ceahlău este unul dintre principalii producători de utilaje agricole, produsele sale regăsindu-se atât pe întreg teritoriul României cât şi în ţări din Europa, Asia, America. După 1990, a devenit o societate pe acţiuni, iar 9 ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat.

Mecanica Ceahlău produce şi comercializează maşini şi utilaje agricole tractate şi purtate. Are în portofoliu peste 20 de grupe de produse destinate agriculturii, acoperind toate etapele lucrărilor agricole, de la pregătirea solului pentru însămânţare până la recoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Germania vrea rachetele americane Typhon cu rază lungă de acţiune
Germania vrea rachetele americane Typhon cu rază lungă de acţiune
Germania încearcă să achiziţioneze sistemul de rachete cu rază lungă de acţiune Typhon de la Statele Unite, pentru a-şi consolida capacităţile de descurajare, a afirmat ministrul apărării......
Nvidia vrea să reia vânzările cipului său AI H2O către China
Nvidia vrea să reia vânzările cipului său AI H2O către China
Nvidia a anunțat că intenționează să reia vânzările cipului său de inteligență artificială H20 către China, la ...
Marea Britanie anunță reluarea subvenționării achiziției de mașini electrice
Marea Britanie anunță reluarea subvenționării achiziției de mașini electrice
La trei ani după ce a oprit subvenționarea achizițiilor de mașini electrice, Marea Britanie revine asupra deciziei și ...
Guvernul Bolojan aruncă o altă „bombă”. Schimbări majore pentru procedura de insolvenţă – Profit.ro
Guvernul Bolojan aruncă o altă „bombă”. Schimbări majore pentru procedura de insolvenţă – Profit.ro
Schimbări mari pentru procedura insolvenţei. Guvernul Bolojan pregăteşte măsuri importante pentru a descuraja utilizarea ...