Mecanica Ceahlău raportează o cifră de afaceri de 9,34 de milioane de lei pentru primele trei luni din an, în scădere cu 21%

10 05. 2023
mecanica_ceahlau_01052100

„Cifra de afaceri brută a Societăţii înregistrată la 31 martie 2023 este de 9.362.633 lei (la 31 martie 2022: 11.902.888 lei), din care 471.884 lei la export (la 31 martie 2022: 63.355 lei) şi 8.890.749 lei la intern (la 31 martie 2022: 11.839.533 lei). Pentru realizarea acestui volum de vânzări s-au acordat reduceri comerciale sub formă de bonusuri conform contractelor în vigoare în sumă de 100.363 lei la 31 martie 2023, respectiv 184.738 lei la 31 martie 2022, rezultând o cifră de afaceri netă în sumă de 9.342.125 lei la 31 martie 2023, respectiv 11.753.488 lei la 31 martie 2022.(…) Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cifra de afaceri netă a societăţii a înregistrat o scădere cu 21%”, se menţionează în raportul transmis BVB.

Cheltuielile operaţionale ale societăţii au totalizat, în primele trei luni din 2023, 3,65 de milioane de lei, rezultatul înainte de impozitare fiind de 208.867 lei. Profitul atribuibil s-a cifrat la 159.879 de lei.

La 31 martie 2023, compania avea active de 71,23 de milioane de lei şi datorii totale de 17,54 e milioane de lei.

Mecanica Ceahlău are ca obiect principal de activitate fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări forestiere. Acţiunile societăţii sunt înscrise la Cota Bursei de Valori Bucureşti, categoria Standard, iar acţionarul principal este Evergent Investments, cu 73,30% din acţiuni.