Mecanism de asigurare la secetă pentru culturile de toamnă şi primăvară. Discuţii între Ministerul Agriculturii şi ASF
„Suntem în discuţii cu ASF, pentru că vrem să facem un proiect prin care să activez un mecanism, astfel încât să asigurăm culturile de toamnă şi primăvară. Practic, statul să asigure aceste culturi la secetă. Dacă activez acest mecanism, 45 de milioane de euro ar veni din procentul de 3% din subvenţiile APIA, care este oprit de la fermieri, iar vreo 17 milioane de euro putem să-i accesăm de la Comisia Europeană. Diferenţa ar trebui pusă din bugetul de stat, astfel încât să asigurăm cele 6,7 milioane de hectare de culturi de primăvară şi de toamnă. Atunci când sunt suprafeţe comasate mai mari sunt interesate şi firmele de asigurări, în timp ce, la suprafeţe mici, nu sunt”, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Barbu.
Acesta a precizat că şi-ar dori ca aceste mecanism să intre în vigoare încă din luna august, pentru a fi asigurate la secetă culturile din acest an, dar şi pe întreg anul 2025.
„Aş vrea să terminăm discuţiile cu ASF-ul, în aşa fel încât în luna august să avem acest mecanism şi să asigur culturile şi tot anul 2025, dar încă trebuie să vedem cu firmele de asigurări procentul care poate fi despăgubit. Eu le-am cerut între 3.000 şi 3.500 lei pe hectar în caz de secetă şi atunci nu ar mai fi probleme şi presiune pe buget. Poţi să pui 50 de milioane de euro în fiecare an de la bugetul statului, dar nu mai sunt presiuni aşa mari. Acum dăm 500 – 600 de milioane de euro, ceea ce înseamnă asigurarea pe 10 ani. Este un mecanism pe care l-am gândit şi cred că este foarte ok”, a subliniat Barbu.
Ministrul Agriculturii a adăugat că a avut loc deja o primă analiză cu reprezentanţii ASF şi cu cei ai firmelor de asigurări, dar în prezent mai sunt de pus la punct nişte detalii.
„Suma, cred, va fi licitată de Ministerul Agriculturii şi vor fi asigurate culturile care sunt declarate în APIA, prin IACS (Sistemul Integrat de Administrare şi Control n.r.). Deci, se opreşte şi acel procent de 3% din subvenţiile APIA şi cu mecanismul de la Comisia Europeană de 17 milioane de euro, cam asta ar fi pe secetă”, a adăugat el.
Şeful MADR a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că fermierii vor putea primi despăgubiri între 200 şi 250 de euro pe hectar pentru culturile distruse de secetă în acest an, suprafaţa calamitată până în prezent fiind de aproape două milioane de hectare la porumb şi floarea-soarelui şi de 100.000 de hectare la grâu şi rapiţă.
Fondurile totale estimate pentru plata despăgubirilor pe secetă sunt situate între 500 şi 600 de milioane de euro.