Mecanismul European de Stabilitate primeşte cea mai bună notă de la Moody’s

Agenţia de evaluare financiară americană Moody's a anunţat luni că îi acordă nota de solvabilitate maximă, "AAA", principalului instrument de salvare a zonei euro, Mecanismul european de stabilitate /MES/, chiar în aceeaşi zi a lansării sale oficiale, informează AFP.
Economica.net - mar, 09 oct. 2012, 07:34
Mecanismul European de Stabilitate primeşte cea mai bună notă de la Moody's

Cu toate acestea, Moody’s asociază o „perspectivă negativă” la această notă asupra capacităţii MES de a rambursa împrumuturile sale viitoare pe termen lung, scrie Agerpres.

Nota ia în considerare mai ales „îndatorarea redusă prevăzută a MES” şi „calitatea de a-i credita” pe membrii săi, potrivit unui comunicat al Moody’s.

Perspectiva negativă reflectă faptul că agenţia asociază o perspectivă negativă la nota tuturor statelor membre ale MES notate Aaa, cu excepţia unuia, Finlanda, a cărei contribuţie la Mecanism este de numai 1,8 %.

În schimb, afirmă Moody’s, trei state-cheie sunt notate cu „Aaa”, cu perspectivă negativă: Germania, Franţa şi Olanda, care deţin respectiv 27,1%, 20,4% şi 5,7% din capitalul subscris al MES.

Cu o capacitate de împrumut de 500 de miliarde de euro, MES a fost lansat oficial luni la o reuniune a miniştrilor de finanţe ai zonei euro la Luxemburg.

Te-ar mai putea interesa și
Primul tren PESA pentru România a intrat în teste la Făurei FOTO – VIDEO
Primul tren PESA pentru România a intrat în teste la Făurei FOTO – VIDEO
Rama electrică regională PESA 655-5 (RE-R103) a început turul de forță al testelor statice și dinamice, la Centrul de Testări Feroviare Făurei, aflat în cadrul Autorității Feroviare......
Continental dă afară sute de oameni din fabricile din România
Continental dă afară sute de oameni din fabricile din România
Compania Continental Romînia va concedia în zilele următoare peste 850 de angajați din România. Vor fi dați afară ...
KFC deschide un restaurant nou în Pitești și ajunge astfel la 110 unități în România
KFC deschide un restaurant nou în Pitești și ajunge astfel la 110 unități în România
Sphera Franchise Group, liderul pieței de foodservice din România, continuă strategia de extindere națională prin deschiderea ...
Bucureştiul după Nicușor Dan – CGMB – Împrumut de 500.000 de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru evaluarea vizuală rapidă a clădirilor din Capitală
Bucureştiul după Nicușor Dan – CGMB – Împrumut de 500.000 de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului ...
Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) ar urma să contracteze un împrumut ...