Mechel Târgovişte reporneşte activitatea

Combinatul de Oţeluri de la Târgovişte îşi reporneşte activitatea de joi, cu secţia Pregătire materiale, iar din 15 martie se va redeschide Oţelăria Electrică OE2, anunţă, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Dâmboviţa.
Economica.net - joi, 07 mart. 2013, 13:07
Mechel Târgovişte reporneşte activitatea

”Consiliul Judeţean Dâmboviţa salută decizia comunicată astăzi (joi, n.r.) de către directorul general al Mechel East Europe Metalurgical Division SRL (MEEMD), Oleg Shvedakov, de a reporni activitatea secţiilor de producţie a combinatelor Mechel Târgovişte SA şi Ductil Steel SA Buzău în luna martie 2013”, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa remis joi.

În comunicat se menţionează şi graficul de reluare a activităţii pentru Mechel Târgovişte.

Astfel de joi începe activitatea la Secţia pregătire materiale, din 15 martie Oţelăria electrică OE2, iar din 23 martie Laminorul de Profile Mici.

”Hotărârea de astăzi (joi, n.r.) vine să certifice demersul asumat de către noii investitori în sensul elaborării unui plan managerial de redresare a societăţii pe baze solide sub sigla Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte. Este, în acelaşi timp, confirmarea intenţiilor exprimate săptămâna trecută de către reprezentanţii investitorilor în dialogul pe care l-au avut la sediul societăţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi prefectul Victor Sanda”, se mai arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.

Din luna decembrie a anului trecut angajaţii Mechel Târgovişte sunt în şomaj tehnic, primind 75% din salariul de bază.

Prefectul de Dâmboviţa, Victor Sanda, anunţa, în urma discuţiilor purtate săptămâna trecută cu reprezentanţii investitorilor de la combinatul din Târgovişte, că activitatea va fi reluată, dar vor fi disponibilizaţi 25% dintre angajaţi.

Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte avea în 1990 peste 10.000 de salariaţi. Numărul acestora a ajuns în anul 2000 la 5.700, iar acum combinatul mai are aproximativ 2.000 de angajaţi.

Combinatul a fost preluat în 2002 de firma elveţiană Conares Trading, care a devenit ulterior operatorul grupului metalurgic rus Mechel.

La sfârşitul lunii februarie a fost făcută publică informaţia că Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 de lei), companiei româneşti Nikarom SRL.

Nikarom a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care conform Teheranului au fost serioase, dar nu au eliminat divergenţele, o......
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...
Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului
Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii ...