Meciul de deschidere dintre România şi Franţa şi finala de la Euro 2016 ar putea fi vizate de terorişti – poliţia germană

Meciul de deschidere de la Campionatul European de Fotbal 2016 dintre România şi Franţa de pe 10 iunie, dar şi finala competiţiei, de pe 10 iulie, care se vor desfăşura pe Stade de France, ar putea fi vizate de terorişti islamişti, a anunţat Biroul poliţiei criminale federale germane, potrivit ziarului Bild, citat joi de DPA.
Economica.net - J, 19 mai 2016, 10:54
Meciul de deschidere dintre România şi Franţa şi finala de la Euro 2016 ar putea fi vizate de terorişti - poliţia germană

Potrivit Bundeskriminalamt (BKA), ameninţarea ar fi valabilă nu numai pentru acest meci, ci pentru întregul campionat european, potrivit unui raport care a ajuns la ziarul Bild.

‘Ţinte simbolice şi uşoare care se bucură de multă atenţie din partea media şi care, în consecinţă, s-ar putea solda cu un număr mare de victime’ sunt cele mai expuse, se menţionează în raport, care adaugă că membrii echipelor de fotbal din aşa-numitele ‘naţiuni cruciate’ ar putea fi vizaţi.

‘În special din cauza trecutului colonial francez în Africa de Nord, implicării sale militare în Mali şi susţinerii luptei împotriva aşa-numitului Stat Islamic în Irak şi Siria, Franţa este mereu în vizorul atacatorilor islamişti’, notează raportul BKA.

Măsurile de securitate franceze au fost intensificate în lunile care au urmat după atacurile de la Paris din noiembrie care s-au soldat cu 130 de morţi şi oficiali francezi, dar şi din cadrul UEFA au încercat să atenueze îngrijorarea privind producerea unor evenimente violente în timpul Euro 2016.

UEFA intenţionează să recruteze cel puţin 10.000 de agenţi de securitate privaţi pentru desfăşurarea turneului Campionatului European şi la fiecare dintre cele zece stadioane se vor afla la fiecare meci în jur de 900 de agenţi de securitate, notează DPA.

Te-ar mai putea interesa și
România pe ţeavă – Ce s-a întâmplat cu reţelele de distribuţie a apei potabile, a gazelor naturale şi cea a conductelor de canalizare, în 2024
România pe ţeavă – Ce s-a întâmplat cu reţelele de distribuţie a apei potabile, a gazelor naturale şi cea a ...
Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile era la sfârşitul anului trecut cu 1,9% mai mare faţă de situaţia existentă la 31 decembrie 2023, cea a conductelor de canalizare......
America se schimbă! Marco Rubio i-a sfătuit pe diplomații americani să nu comenteze supra corectitudinii sau integrității alegerilor din alte țări
America se schimbă! Marco Rubio i-a sfătuit pe diplomații americani să nu comenteze supra corectitudinii sau integrității ...
Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomații americani din întreaga lume să nu comenteze asupra ...
UE a adoptat noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
UE a adoptat noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
UE a adoptat vineri un al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care prevede o scădere a preţului petrolului rusesc ...
Incendiu în Bucureşti. Un hotel dintr-un cartier foarte aglomerat a luat foc, toată zona este blocată (VIDEO)
Incendiu în Bucureşti. Un hotel dintr-un cartier foarte aglomerat a luat foc, toată zona este blocată (VIDEO)
Incendiu în Bucureşti. Hotelul Sir din cartierul Militari, zona intersecţiei Lujerului, o zonă foarte aglomerată din ...