Meciul PDL-UDMR pe reorganizare. Fiecare, cu placa lui

Economica.net
09 01. 2012

Întrebat cum va îndeplini PDL obiectivul reorganizării, având în vedere că nu există susţinere în coaliţie, Emil Boc a spus:

„Dacă nu există, nu înseamnă că nu poate exista. Acest lucru s-a demonstrat pentru foarte multe proiecte de lege. Am reuşit în urma negocierilor şi discuţiilor să găsim forma şi modalitatea de promovare”.

„Reorganizarea administrativ-teritorială rămâne prioritate pentru 2012”, a spus Emil Boc, citat de Mediafax.

Cu câteva ore înainte, liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, pentru MEDIAFAX, că reorganizarea teritorială a României nu va putea fi realizată fără modificarea prealabilă a Constituţiei, improbabilă înainte de viitoarele alegeri.

Liderul grupului senatorilor UDMR a mai spus că Uniunea nu poate să fie de acord cu o eventuală împărţire a României în opt regiuni, aşa cum susţine preşedintele Traian Băsescu.

„Nu putem să fim de acord cu aceste megajudeţe”, a subliniat parlamentarul.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, că nu va renunţa la ideea unei legi a reorganizării administrative, care să fie aprobată pănă la alegerile care vor avea loc la sfârşitul anului şi care să fie aplicată treptat, până în 2016.

„Un element al modernizării României este reorganizarea administrativ-teritorială şi vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă puternică din partea partidelor politice, chiar şi a societăţii civile, dar, anul acesta, nu voi renunţa la ideea ca, până la alegerile legislative din luna noiembrie, vom putea avea o lege a reorganizării administrativ-teritoriale, care să intre într-un proces de implementare în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016”, a declarat preşedintele Băsescu.

El a spus că actuala organizare administrativă a teritoriului a devenit „o frână” în calea dezvoltării României moderne şi că nimeni nu are o viziune regională.