Meciurile de pe Arena Naţională ar putea fi anulate dacă Primăria nu-şi plăteşte datoriile, avertizează UTI Group

Economica.net
17 02. 2015
arena_nationala_78775900_21380300

UTI Grup ar putea suspenda serviciile de mentenanță tehnică, întreținere curentă și administrare pentru Arena Națională, din cauza nerespectării condițiilor contractuale și neonorării plăților pentru serviciile realizate în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015.

„Cuantumul datoriilor Primăriei Municipiului București față de UTI Grup se ridică la momentul prezent la suma de 3,460,217.30, dintre care 2,552,748.28 lei au înregistrat o întârziere de peste 64 de zile de la data scadenței”, se arată într-un comunicat al UTI.

„De la începutul colaborării, până în prezent, UTI GRUP și-a îndeplinit obligațiile contractuale, asigurând funcționarea la parametri optimi a instalațiilor tehnice din cadrul Arenei Naționale, atât în operațiunile zilnice, cât și în timpul evenimentelor speciale. În aceste condiții, „neplata facturilor este nejustificată, precizează reprezentanții companiei, iar această situație periclitează buna desfășurare a activității de întreținere și administrare a celui mai mare stadion din Romania și menținerea echipamentelor la standardele de calitate stipulate în contract.” În condițiile neplății consecutive a facturilor, menținerea la un nivel optim de funcționare a tuturor instalațiilor care deservesc Arena Națională și, în special, a celor care asigură creșterea gazonului, pentru care a fost necesară o investiție de 900.000 de euro, va fi imposibil de realizat, iar calitatea gazonului va fi afectată”, se arată în comunicatul companiei.

„UTI Grup a trimis deja o somație către Primăria Municipiului București în data de 6 februarie în care solicită plata datoriilor restante. Dacă situația nu se modifică în cel mai scurt timp, compania își rezervă dreptul de a cere recuperarea sumelor restante, în orice mod în care legea îi va permite.
UTI Grup este furnizorul de servicii tehnice de exploatare, întreținere curentă și administrare pentru Arena Națională din București din iulie 2014. Contractul a fost atribuit prin licitație deschisă, de către Primăria Municipiului București, proprietarul clădirii, pentru o perioada de patru ani. Conform acordului cadru, cele două părți implicate, vor semna câte un contract subsecvent pentru fiecare an de colaborare. În septembrie 2014, UTI Grup a realizat lucrările de modernizare a suprafeței de joc de pe Arena Națională înaintea meciului România – Ungaria din preliminariile Campionatului European din 2016, lucrări care au contribuit la îmbunătățirea imaginii Arenei Naționale și la alinierea acesteia cu marile stadioane internaționale” mai spune compania.