Ministerul Economiei: Statul va relua privatizarea Cupru Min
„Astăzi, 17 februarie, a avut loc o întâlnire la sediul Oficiul Participaţeie Statului şi Privatizării în Insdustrie (OPSPI) între reprezentanţii companiei Roman Copper si cei ai Ministerului Economiei şi ai Oficiului. Întâlnirea a avut loc la solicitarea publică a companiei Roman Copper, făcută Guvernului în cursul săptămânii trecute. Ministerul Economiei, prin OPSPI, va continua procedura de privatizare a societăţii Cupru Min, conform legislatiei in vigoare”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Roman Copper a câştigat în 26 martie licitaţia organizată de OPSPI pentru preluarea pachetului integral de acţiuni al Cupru Min, la preţul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro.
„Conducerea Cupru Min a început demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de mediu şi continuarea activităţii, pe termen scurt obiectivul principal al Ministerului Economiei fiind asigurarea locurilor de munca la Roşia Poieni”, se mai arată în comunicat.
Surse participante la discuţie au declarat pentru MEDIAFAX că Guvernul va relua procedurile pentru privatizarea Cupru Min. Din delegaţia Roman Copper au făcut parte 17 persoane, inclusiv avocaţi de la trei case de avocatură, au menţionat sursele.
Conducerea Roman Copper a anunţat în urmă cu o săptămână că doreşte să se întâlnească cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi ministrul Economiei pentru clarificarea neînţelegerilor apărute în negocierile de preluare a Cupru Min.
Ministerul Economiei a anunţat în 7 aprilie că negocierile cu Roman Copper s-au încheiat irevocabil, întrucât firma canadiană a respins condiţiile cerute de partea română.
Firma canadiană a aavut termen de zece zile pentru a semna contractul de cumpărare a Cupru Min, dar întrucât nu a acceptat condiţiile impuse de partea română, acordul nu a mai fost încheiat.
Condiţiile cerute de MECMA erau ca firma canadiană să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investiţiilor de mediu, să plătească suma pentru acţiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu-ambele fiind condiţii suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.
Cupru Min deţine exploatarea Roşia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.
Compania din Abrud a încheiat anul 2010 cu un profit de 18,8 milioane lei, iar la sfârşitul anului 2011 a înregistrat o cifră de afaceri netă de 150,6 milioane lei şi un profit net de 30,7 milioane lei. La finele anului trecut, Cupru Min avea datorii de 64,4 milioane de lei.
Roman Copper este deţinută de Bayfront Capital Partners (Canada) şi a fost înfiinţată anul trecut, special pentru participarea la privatizarea Cupru Min.