De ce trebuie să fiţi atent la medicamentele care vor fi marcate cu un triunghi cu vârful în jos
Un triunghi cu vârful în jos va apărea din septembrie pe prospectul anumitor medicamente de pe piața UE, ca urmare a unui act legislativ adoptat astăzi de către Comisia Europeană.
Începând din luna septembrie 2013, veţi găsi simbolul (triunghiul cu vârful în jos) pe prospectul tuturor medicamentelor autorizate după 1 ianuarie 2011 care conțin o substanță activă nouă, pe prospectul medicamentelor biologice, cum ar fi vaccinurile sau produsele derivate din plasmă, autorizate după 1 ianuarie 2011, şi, nu în ultimul rând, pe prospectul medicamentelor a căror autorizație este supusă unor condiții sau restricții referitoare la utilizarea lor sigură și eficientă.
Precizăm că din momentul în care un medicament a fost autorizat în Uniunea Europeană și a fost introdus pe piață, siguranța sa este monitorizată continuu câtă vreme este comercializat pentru a se asigura că el este retras rapid de pe piață, în cazul în care administrarea lui provoacă reacții adverse peste limita acceptabilă. Această monitorizare se realizează prin intermediul sistemului de farmacovigilență al UE.
Simbolul (triunghiul cu vârful în jos) va permite pacienților și personalului medical să identifice cu ușurință medicamentele care sunt supuse unei monitorizări suplimentare, iar textul însoțitor îi va încuraja pe pacienţi să raporteze reacții adverse neprevăzute prin intermediul sistemelor naționale de raportare.
„Simbolul (triunghiul cu vârful în jos) este ușor de recunoscut de către pacienți și de către personalul medical. El va permite să se obțină informații mai multe și de mai bună calitate referitoare la posibilele efecte secundare ale unui medicament care apoi pot fi analizate amănunțit. O mai mare implicare a pacienților în raportarea efectelor secundare este o parte integrantă a sistemului de farmacovigilență al Europei și – din momentul intrării în vigoare – noul simbol va contribui la consolidarea acestui sistem, care este deja unul dintre cele mai avansate din lume”, a explicat Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate și consumatori.