Medicamentele care conţin tramadol, indicate în tratamentul durerii, incluse pe lista substanţelor stupefiante şi psihotrope. Şoferii le pot consuma doar cu reţetă de la medic
La 15 octombrie s-a oficializat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 4.965 din 2024 care actualizează anexa la Ordinul MS nr. 4.169/2023 pentru aprobarea listei preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope.
În lista medicamentelor autorizate care conțin substanţe stupefiante și psihotrope au fost incluse medicamente care conţin tramadol, cinolazepam, zopiclonă și lisdexamfetamină, se arată în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 4.965 din 2024, consultat de Economica.net.
Cinolazepam, substanţă inclusă în lista lista medicamentelor cu substanţe stupefiante și psihotrope, se găseşte pe piaţă sub denumire comercială de Gerodorm – utilizat pentru tulburări de somn, care necesită tratament medicamentos.
Zopiclonă, inclusă în lista medicamentelor care conţin stupefiante și psihotrope, se vinde sub denumirea de Imovane şi Sonlax. Medicamentele cu această substanţă activă fac parte din grupa medicamentelor hipnotice şi sedative şi sunt înrudite cu benzodiazepinele. Imovane este utilizat pentru tratamentul pe termen scurt al insomniei, la adulţi.
Lisdexamfetamină e denumirea substanţei active a medicamentului vândut sub denumirea comercială lisdexamfetamină şi se foloseşte la recomandare medicului pentru „tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție” (ADHD).
„În cazul în care sunteți oprit de polițiștii rutieri și ieșiți pozitiv la drug test, rețeta (pentru medicamente din lista celor care conţin substanţe psihotrope şi stupefiante n. red. ) de la medic vă poate ajuta să vă păstrați permisul de conducere”, a spus pentru HotNews dr. Sorin Flaviu Lesnic, medic specialist în medicină legală.
Din lista medicamentelor cu autorizate care conțin stupefiante și psihotrope au fost eliminate medicamentele care nu mai dețin în prezent autorizație de punere pe piață validă: Lisdexamfetamina Adalvo capsule, Maracex 20mg/ml soluţie injectabilă, Midazolam Accord 1mg/ml soluţie injectabilă în seringă preumplută, Midazolam Baxter 1 mg/ml soluţie injectabilă.
Iată lista denumirilor comune internaţionale şi respectiv a denumirilor comerciale ale medicamentelor ce conţin stupefiante și psihotrope, cu menţiunea că nu e completă:
Surse foto: captură din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 4.965 din 2024.
Important
Economica.net dezaprobă ferm automedicaţia! Vă recomandăm să vă administraţi doar acele medicamente care v-au fost recomandate de către medic, strict în dozele recomandate de medic.
Lista completă a denumirilor comerciale şi a celor comune internaţionale ale medicamentelor aflate pe lista substanţelor psihotrope poate fi consultată în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 4.965 din 2024.