Medicii bulgari câştigă de două ori mai puţin decât medicii români

Economica.net
10 01. 2014
11_08_07_ces_ft_doctor_6966282_582_388_54619500

Potrivit unui studiu efectuat de experţi francezi şi publicat de Uniunea Medicilor Bulgari, salariile medicilor bulgari sunt departe de cele din România, care se află pe penultimul loc în UE, cu un salariu mediu de 523 euro. În Bulgaria, medicii primesc în medie 296 euro pe lună.

În Slovenia, salariul mediu al medicilor este de 765 euro, în Letonia – 873 euro, în Polonia – 972 euro. Cel mai bine sunt plătiţi medicii în Luxemburg – 5.322 euro pe lună. În Austria, salariul mediu este de 5.200 euro, în Danemarca şi Irlanda, de 5.113 euro şi, respectiv, de 5.060 euro.

În pofida salariile umilitoare, un studiu al Uniunea Medicilor Bulgari arată că principalul motiv pentru care medicii părăsească ţara sunt lipsa de posibilităţi de dezvoltare profesională şi condiţiile precare de muncă. În anul 2013, Uniunea a emis 408 certificate pentru medici care doresc să plece în străinătate. Vestea bună este că numărul acestor certificate este mai mic faţă de anul 2012, când s-au înregistrat 507.

În pofida emigraţiei, Bulgaria continuă să ocupe unul din primele locuri în Europa după numărul medicilor pe cap de locuitor. Problema este că medicii nu sunt distribuiţi echilibrat pe teritoriul ţării, astfel că, de exemplu, există oraşe fără specialişti. De exemplu, în Vidin (nord-vest) nu este nici un urolog, în Smolian (sud) este un singur pneumolog, în Gabrovo (centru) sunt prea puţini chirurgi.

În acelaşi timp, alt studiu arată că accesul la medic în Bulgaria este printre cele mai facile din Europa, cu condiţia însă ca pacientul să aibă bani pentru a călători până altă localitate. În Bulgaria, Albania şi Belgia se aşteaptă cel mai scurt timp pentru o vizită la medicul de familie, la specialist sau pentru o intervenţie chirurgicală. În majoritatea ţărilor europene, pentru o consultaţie la specialist se aşteaptă între trei şi patru luni, iar în Danemarca – până la şase luni. În Anglia, pentru o operaţie de hernie se poate aştepta şi doi ani, iar protezele se pun după o aşteptare de doi sau trei ani, mai scrie ziarul.