E oficial: legea le permite medicilor de familie să le elibereze concediu medical oamenilor confirmaţi cu boala Covid-19, izolaţi la domiciliu

23 09. 2020
106068392_1565265100114gettyimages_934679414_96064300

Marţi, 22 septembrie, s-a publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS nr. 1602/946/2020 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul antemenţionat le permite medicilor de familie să elibereze certificate de concediu medical oamenilor asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, confirmaţi cu boala Covid-19, care sunt izolaţi la domiciliu şi care nu au obţinut aceste documente de la medicii din spitalele în care au fost evaluaţi. Aceştia beneficiază de concediu medical acordat de medicul lor de familie pe toată perioada pentru care autorităţile au dispus izolarea, conform Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS nr. 1602/946/2020, consultat de Economica.net.

Context

Mai mulţi medici de familie din ţară au semnalat redacţiei Economica.net că de mai bine de o lună se confruntă tot mai des cu cazuri în care DSP a transmis oamenilor izolaţi la domiciliu că legea prevede ca medicul lor de familie să le elibereze concediul medical. Informaţia vehiculată de DSP e falsă, neavând temei legal până ieri. Abia începând de marţi, 22 septembrie, avem o bază legală care le permite medicilor de familie să acorde aceste documente medicale pacienţilor lor.

Situaţie confirmată chiar de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), for reprezentativ al medicilor de familie, într-un comentariu publicat recent pe pagina sa socializare:
„Timp de două luni, din 21 iulie 2020 până în prezent, numeroşi pacienți au fost informați de reprezentanți ai unor Direcții de Sănătate Publică și unor Case de Asigurări de Sănătate județene și din municipiul Bucureşti că ”medicul de familie este obligat să vă dea concediul”, deși această informație era falsă, pur şi simplu o minciună”, spune FNPMF.

Concret, cum se modifică Normele de aplicare a OUG nr. 158/2005:

Noua formă a Art. 23^1 alineatul (4) spune că:
(4) Pentru persoana asigurată pentru care s-a instituit măsura izolării într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unei unităţi sanitare şi care poate fi externată, cu condiţia izolării la domiciliu sau la locaţia declarată de persoana care urmează să fie izolată, medicul curant din spital care a îngrijit şi externat pacientul eliberează certificatul de concediu medical pentru durata internării şi poate acorda un concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare sau pe o perioadă stabilită de acesta, conform prevederilor ordinului ministrului sănătății pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de Institutul Național de Sănătate Publică, precum și de unitățile sanitare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Spre comparaţie, până acum art. 23^1 alineatul (4) prevedea că:

  • (4) Pentru persoana asigurată pentru care s-a instituit măsura izolării într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unei unități sanitare și care poate fi externată, cu condiția izolării la domiciliu sau la locația declarată de persoana ce urmează a fi izolată, medicul curant din spital care a îngrijit și externat pacientul eliberează certificatul de concediu medical pentru durata internării și poate acorda un concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 1.321/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de Institutul Național de Sănătate Publică, precum și de unitățile sanitare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

La articolul 23^1, după alineatul (4) se introduc alineatele (4^1) şi (4^2):

(4^1) În situaţia în care data internării persoanei asigurate este ulterioară datei recoltării primei probe care confirmă boala infecto-contagioasă, pentru această perioadă certificatul de concediu medical se acordă de medicul de familie, în baza documentului eliberat de direcţia de sănătate publică, care cuprinde informaţii referitoare la data recoltării primei probe, data confirmării bolii infectocontagioase şi data internării persoanei bolnave.

(4^2) Pentru perioada internării în unitatea sanitară prevăzută la alineatele (2) şi (4), precum şi pentru perioada prevăzută la alin. (4^1) se vor acorda certificate de concediu medical «iniţial».

La articolul 23^1 se introduce alineatul (6^1) care spune că:

Art articolul 23^1 (6^1) Persoana asigurată, confirmată cu o boală infecto-contagioasă (Covid-19 n. red), pentru care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, la recomandarea medicului care a efectuat evaluarea acesteia fără internare, în scopul constatării și menținerii riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase, beneficiază de concediu medical acordat de medicul de familie, pe întreaga perioadă înscrisă în documentul eliberat de direcţia de sănătate publică, care cuprinde informații referitoare la medicul care a evaluat cazul, unitatea sanitară în care acesta își desfășoară activitatea, precum și recomandarea cu privire la instituirea măsurii izolării, cu precizarea perioadei pentru care se dispune această măsură, conform Ordinului antemenţionat, consultat de Economica.net.

Noua formă a art. 23^1 alineatul 7 prevede că:

(7) Certificatele de concediu medical prevăzute la alineatele (4^1), (5) şi (6^1) se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de izolare.

Spre comparaţie, până acum art. 23^1 alineatul (7) spunea că:

  • (7) Certificatul de concediu medical prevăzut la alin. (5) se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de izolare.

 

Citeşte în Economica.net şi: Concediul medical în caz de izolare sau carantină – noi reglementări în vigoare de la 7 septembrie