Medicii din Grecia au atitudini din ce în ce mai dure faţă de pacienţii care nu au asigurări

Economica.net
22 05. 2012
spital_80416200_94926700_28885900_42732900

O tânără mamă, Anna, a născut la maternitatea din Atena, dar nu a avut bani pentru a plăti costurile serviciilor medicale, care se ridicau la 1.200 de euro.

Însă personalul medical a ameninţat-o ca nu va putea lua acasă bebeluşul până nu va plăti costurile serviciilor medicale.

La fel ca sute de mii de greci, Anna nu beneficiază de servicii medicale gratuite. Statul grec oferă gratuitate la serviciile medicale doar persoanelor angajate şi celor care plătesc contribuţiile la sănătate. Persoanele fără loc de muncă trebuie să suporte costurile serviciilor medicale.

În prezent, rata şomajului în Grecia este de peste 21%, iar mulţi pacienţi nu pot suporta costurile serviciilor medicale. În ultimii doi ani, guvernele din Grecia au redus cu 13% bugetul alocat sistemului medical, iar spitalele au fost nevoite să adopte măsuri de austeritate dure.