Medicii din Portugalia au intrat în grevă. A cincea din ultimul an și jumătate
Organizată de Federaţia Naţională a Medicilor (Fnam), această mişcare socială care implică aproximativ 31.000 de medici din serviciul naţional de sănătate îşi propune să ceară o reevaluare a grilei lor de salarizare şi măsuri de compensare a lipsei de personal.
Medicii în grevă intenţionau să protesteze marţi după-amiază la Lisabona, în faţa Ministerului Sănătăţii.
De la venirea la putere în urma alegerilor legislative anticipate din martie, noul guvern minoritar moderat de dreapta a trebuit să răspundă solicitărilor mai multor categorii de funcţionari publici.
Executivul prim-ministrului Luis Montenegro a ajuns astfel la compromisuri cu profesorii, funcţionarii, apoi cu forţele de ordine.
Negocierile au dus, de asemenea, luni la un acord cu cinci sindicate de asistenţi medicali, deschizând calea pentru majorări salariale. O a şasea organizaţie care îi reprezintă pe asistenţii medicali a cerut o grevă de două zile, care să coincidă cu cea a medicilor.
Prins între socialiştii înlăturaţi de la putere după opt ani de mandat şi o extremă dreaptă în creştere rapidă, guvernul nu are majoritatea absolută în Parlament.
Ţara iberică riscă o „criza politică şi economică” dacă guvernul şi opoziţia socialistă nu ajung la un acord pentru adoptarea bugetului de stat pentru 2025, a avertizat luni preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa.
Sursa foto: Fnam.pt