Medicover a numit un director general pentru coordonarea clinicilor şi spitalului din România

Operatorul de servicii medicale private Medicover România are un nou director general, Adrian Purcărea, care va coordona activitatea clinicilor şi spitalului pe care grupul le deţine pe piaţa locală.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 09:45
Medicover a numit un director general pentru coordonarea clinicilor şi spitalului din România

„Odată cu lansarea primului spital din România în anul 2012, Medicover a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a business-ului local, oferind toată gama de specialităţi în clinici şi în spitalul complet integrat (cu maternitate, neonatologie, pediatrie, imagistică, specialităţi medicale şi chirurgicale şi ambulator) precum şi servicii de laborator prin Synevo România. Adrian Purcărea aduce în echipa de leadership Medicover experienţa în management din cadrul unor companii locale şi multinaţionale – împreună vom consolida prezenţa companiei Medicover în România, prin activitatea clinicilor şi a spitalului”, a declarat John Stubbington, directorul de operaţiuni al Medicover Group.

Purcărea a ocupat din 2006 funcţia de country manager pentru Freescale, o fostă divizie Motorola, coordonând o echipă formată din 300 de angajaţi. De asemenea, Adrian Purcărea este profesor asociat în cadrul Programului MBA Româno-Canadian.

Grupul Medicover este de peste 19 ani liderul serviciilor medicale private în Europa Centrală şi de Est. Grupul Medicover are peste 8.500 de angajaţi dintre care 1.000 sunt în România (inclusiv specialiştii Synevo).

Medicover România oferă servicii medicale la standarde europene în Spitalul Medicover din Bucureşti şi în cele 11 clinici proprii din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Ploieşti, Braşov, prin centrele de excelenţă şi prin reţeaua de furnizori externi din toată ţara.

Te-ar mai putea interesa și
Un milion de concedii medicale acordate în 2024 „par suspecte” – Corpul de control al Ministerului Sănătăţii verifică dacă există fraude
Un milion de concedii medicale acordate în 2024 „par suspecte” – Corpul de control al Ministerului Sănătăţii ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica......
Președintele Nicușor Dan ar putea avea o discuție cu Ursula van der Leyen despre situația politică din România
Președintele Nicușor Dan ar putea avea o discuție cu Ursula van der Leyen despre situația politică din România
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, la Bruxelles că ar putea avea o discuție cu președintele Comisiei Europene, ...
Anunț mare de la PPC pentru toți clienții: scade prețul energiei electrice din oferta de după 1 iulie
Anunț mare de la PPC pentru toți clienții: scade prețul energiei electrice din oferta de după 1 iulie
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică ai populației a lansat o ofertă concurențială cu un preț ...
Marketplace-ul Trendyol, cu Alibaba printre acționari, a ajuns la 1.000 de comercianți români în platformă. Generează deja 15% din volumul total al business-ului
Marketplace-ul Trendyol, cu Alibaba printre acționari, a ajuns la 1.000 de comercianți români în platformă. Generează ...
1.000 de comercianți români, majoritatea IMM-uri, vând acum pe platforma Trendyol. Cele mai populare categorii de produse ...