Medicover atrage o finanţare de 120 de milioane euro pentru a se extinde pe pieţele din România şi Polonia
Prin această tranzacție, Medicover și-a diversificat sursele de finanțare și și-a extins substanțial baza de investitori, mai ales în zona investitorilor instituționali din Germania, Polonia, dar și de pe continentul asiatic.
Medicover își consolidează în felul acesta nivelul de lichiditate, profitând de condițiile bune din piață, unde marjele sunt cuprinse între 1,2% și 1,5%, atât pentru tranșele cu rate fixe, cât și pentru cele cu rate variabile, cu perioadă de scadență de cinci și șapte ani.
Instituțiile financiare Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (Helaba), ING Bank, și Skandinaviska Enskilda Banken AB (companie listată public), filiala Frankfurt, au acționat împreună în această tranzacție în calitate de intermediari.
„Acest acord consolidează semnificativ poziția grupului Medicover și ne permite să ne dezvoltăm programele de achiziție de pe piețele din Polonia și România. Ne bucurăm să vedem că organizații importante ne susțin creșterea și planul de dezvoltare. În ultima perioadă, ne-am extins foarte mult pe piața poloneză de stomatologie, unde am extins rețeaua cu 15 noi clinici și am majorat numărul de spitale deținute, ajuns acum la peste 20 unități la nivel de grup, incluzând spitalul Pelican din Oradea și spitalul Neomedic din Polonia. Intenționăm să continuăm să ne extindem rețeaua de clinici în România – unde am adăugat deja rețelei 11 noi clinici, printre care Dr. Luca, Iowemed și centrele medicale Phoenix – și să lansăm un program similar în Polonia”, a declarat John Stubbington, COO Healthcare Services la Medicover.
Medicover este unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de servicii medicale si de diagnostic, înființat în 1995. Cele mai mari piețe ale companiei Medicover sunt cele din Polonia și Germania. În 2018, Medicover a raportat venituri de 672 de milioane de euro și un număr de 20.970 de angajați.
Medicover România are o rețea de 36 de clinici în București și în țară, precum și două spitale generaliste: unul în Capitală și celălalt în Oradea.