MedLife a avut anul trecut profit operaţional de 82,33 milioane lei, cu peste 50% mai mare decât în 2016

12 02. 2018
mihai_marcu_62693700

Luând în calcul ajustarea pro-forma, MedLife a avut la 31 decembrie 2017 o cifră de afaceri consolidată de peste 638 de milioane de lei, cu 27% mai mare decât în 2016, şi o EBITDA de 82,33 milioane de lei, cu peste 50% mai mare decât în 2016.

Clinicile şi abonamentele corporate au contribuit cel mai mult la vânzările din 2017. Iată concret ce venituri au generat în 2017 diviziile MedLife:

  • clinicile: 172,83 de milioane de lei;
  • divizia de abonamente corporate:147,63 de milioane lei;
  • spitalele MedLife: 121,15 milioane lei;
  • laboratoarele:118,4 milioane lei;
  • stomatologia: 37,56 milioane lei;
  • farmaciile: 29,52 de milioane de lei.

Ţinte pentru 2018: creştere a afacerilor MedLife cu peste 20% faţă de nivelul din 2017

“Așa cum ne-am obișnuit acționarii, vom continua creșterea vânzărilor semnificativ peste competiție atât prin creștere organică, cât și prin achiziții. Sperăm să obtinem în lunile ce urmează și aprobarea Consiliului Concurenței pentru achiziția clinicilor și spitalelor Polisano. Este o tranzacție care va aduce valoare semnificativă grupului, atât din punct de vedere strategic, cât și din punct de vedere al rentabilității. Estimăm că vom finaliza în primul trimestru alte două – trei tranzacţii de dimensiuni mai mici, a căror due diligence este aproape de final”, a spus Mihai Marcu, CEO al MedLife.

Pe lângă proiectele de tip green field și achiziții, compania mai are în plan pentru 2018 să devină lider naţional pe zona de rezonanță magnetică, prin achiziționarea a şase instalaţii noi de RMN, urmând să ajungă astfel la 12 astfel de echipamente la nivel de reţea.

În 2018, MedLife vrea să se extindă în afara ţării. Vizează Bulgaria, Ungaria, Serbia.

“Am inițiat demersuri pentru a vedea în ce masură putem fi prezenți cu unități proprii în țări vecine, precum Bulgaria, Ungaria sau Serbia. Într-o prima etapă, vrem să testăm piața, astfel încât nu vom avea proiecte de anvergură și, în funcție de evoluție, să avem ulterior o strategie dedicată unor astfel de proiecte. Este poate momentul ca MedLife să depășească granițele României”, a mai spus Mihai Marcu.

Rezultatele obţinute de companie anul trecut sunt în linie cu estimările inițiale, spun oficialii MedLife.

“2017 a fost un an cu mari provocări la capitolul proiecte de dezvoltare prin achiziții. Am finalizat preluarea Almina Trading, Anima şi a Spitalului Humanitas, trei operatori importanți din Sudul și Nord-Vestul țării. În plus, am achiziționat clinicile și spitalul Polisano, operator din top 10 cele mai mari companii de servicii medicale privata din România, şi dacă tranzacţia va fi aprobată de Consiliul Concurenţei, vom ajunge la un total de 35 de companii în grup şi la un număr de 6.300 de angajaţi şi colaboratori în toată țară”, a spus Mihai Marcu.

În paralel cu proiectele de dezvoltare prin achiziţii, MedLife a continuat să investească și în proiecte de tip greenfield. Compania a deschis anul trecut o policlinică și un laborator în Braşov, dar şi prima sa cilnică de mari dimensiuni la Brăila. De asemenea, MedLife a demarat o serie de investiții în extinderea capacității operaționale a patru spitale din portofoliu, două din Bucureşti şi alte două din Brașov și Cluj, acestea urmând să se finalizeze anul acesta și în anul următor.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate.

Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria premium, şi au simbolul de tranzacționare ″M″.