MedLife a cumpărat doi roboţi chirurgicali da Vinci cu peste 4 milioane euro

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, a cumpărat doi roboți da Vinci. Noile echipamente, în care s-au investit peste patru milioane de euro, se află la spitalele MedLife din Brașov și din Timișoara.
Cristina Şomănescu - mar, 15 oct. 2024, 11:52
MedLife a cumpărat doi roboţi chirurgicali da Vinci cu peste 4 milioane euro

Ca urmare a acestei noi investiții, grupul MedLife va ajunge la șapte roboți, dintre care șase da Vinci și un Brainlab, sistem robotic specializat în chirurgia spinală, la care se adaugă alte patru sisteme de neuronavigație.

Până la finalul anului, MedLife își propune să extindă și echipa de medici certificați în chirurgie robotică la peste 50 de experți.

Roboții da Vinci X și da Vinci Xi sunt unele dintre cele mai avansate echipamente medicale din lume. Sistemele îmbină tehnica laparoscopică convențională și tehnologia robotică de înaltă precizie și funcționează ca o extensie a chirurgului. Datorită brațelor multiarticulate și a unei tehnologii de ultimă generație, roboții permit transpunerea, în timp real, a indicațiilor medicului în mișcări de mare finețe și precizie, net superioare celor umane.

Până la finalul anului 2024, vor exista 18 centre de chirurgie robotică în țară, aflate în București, Brașov, Cluj, Iași, Oradea, Sibiu și Timișoara.

La nivel global, piața de chirurgie robotică este evaluată la 7,1 miliarde de dolari și ar putea ajunge la peste 26 miliarde de dolari până în 2032 ca urmare a progreselor tehnologice şi a investițiilor în domeniul sănătății.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. Modelul, un BMW 330e Touring, în nuanţa Portimao Blue, este destinat......
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna ...
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea ...