MedLife a finalizat achiziţia Ghencea Medical Center
Ghencea Medical Center are două clinici, în Bucureşti şi Măgurele, cu 135 de angajaţi. Ghencea Medical Center are peste 25 de specialităţi, printre care medicină de familie, pediatrie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, urologie, dermatologie şi ORL.
MedLife a raportat pentru primul trimestru din acest an o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 196,8 milioane lei, în creştere cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Acţiunile emise de MedLife sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, având simbolul de tranzacţionare ″M″.
Începând cu 2009 a deschis sau a achiziţionat peste 83 de unităţi medicale.