MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
În primele nouă luni, încasările spitalelor MedLife au crescut cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, cele generat de laboratoare – cu 32% veniturile generate de clinici – cu 22% și divizia corporate – cu 19%, conform unui comunicat al companiei, remis Economica.net.
În ceea ce privește obiectivele pentru viitorul apropiat, MedLife își va păstra același ritm prudent în materie de fuziuni și achiziții, fără a-și pierde interesul și deschiderea către noi oportunități de dezvoltare, atât autohton, cât și în țările din vecinătate.
Obiectivele strategice pe termen scurt includ finalizarea proiectelor în curs de implementare, cum ar fi extinderea MedLife Medical Park, precum și inaugurarea spitalelor din Timișoara și Craiova, preconizate spre a fi date în exploatare până la sfârșitul anului.
Pe termen mediu, compania își propune continuarea într-un ritm antreprenorial a investițiilor, atât în regim de achiziții, cât și în regim de dezvoltare organică, cu o atenție pe noile tranzacții majore din piață, dar și susținerea unei politici de rentabilitate și îndatorare calibrată pe așteptările investitorilor.