MedLife preia controlul asupra laboratorului de anatomie patologică Onco Team Diagnostic
Deocamdată, Onco Team Diagnostic e o societate cu răspundere limitată, capitalul social al acesteia fiind format din părţi sociale şi nu din acţiuni. La fel ca în cazul celorlalte achiziţii cu profiluri similare, în pregătirea tranzacţiei de preluare a controlului asupra societăţii de către MedLife, forma juridică a firmei Onco Team Diagnostic va fi schimbată din SRL în societate pe acţiuni.
Onco Team Diagnostic SRL a avut afaceri nete de 5,27 de milioane de lei în 2018, cu peste 24% mai mari decât în 2017, arată calculele făcute de Economica.net pe baza situaţiilor financiare depuse de firmă la Finanţe. Firma a avut profit net de 48.633 lei în anul 2018, de peste nouă ori mai mic decât în 2017, reiese din bilanţurile depuse la Finanţe, comparate de Economica.net.
„Laboratorul este dotat cu tehnologie de ultimă generație, în linie cu standardele MedLife, iar echipa este formată din medici supraspecializați pe nișa lor. Este primul pas din proiectul de extindere și dezvoltare, aprobat de către acționari în urmă cu câteva luni. Urmează o perioadă susținută de achiziții, la finalul căreia dorim să ne consolidăm poziția de lider”, a declarat Mihai Marcu, președintele și CEO al MedLife Group.
MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România.
Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria Premium, cu simbolul de tranzacționare ″M″.
Actualizare 16 septembrie 2019
În pregătirea tranzacţiei prin care MedLife preia controlul asupra firmei Onco Team Diagnostic, asociaţii firmei antemenţionate decid schimbarea formei juridice a societăţii în societate pe acţiuni.
La data de 16 septembrie 2019, asociaţii Onco Team Diagnostic SRL au decis schimbarea formei juridice a societăţii din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni, se arată într-o decizie a firmei obţinută de Economica.net.