MedLife preia controlul asupra Medica Sibiu, furnizor aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate

MedLife, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din ţară, achiziţionează 60% din acţiunile Medica SA care operează Medica Sibiu, furnizor de servicii medicale private din Sibiu, aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. "Chiar dacă pandemia a recalibrat planurile de dezvoltare din ultimul an, dar și pe cele de anul în curs, așa cum am anunțat, continuăm planul de extindere și dezvoltare, păstrăm deschis programul de achiziții. Avem în derulare trei – patru discuții avansate în România și una – două în afara granițelor", spune Mihai Marcu, președintele și CEO-ul MedLife Group.
Cristina Şomănescu - lun, 15 mart. 2021, 11:08
MedLife preia controlul asupra Medica Sibiu, furnizor aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate

Medica Sibiu are o policlinică de mari dimensiuni, un laborator de analize medicale și un centru de medicina muncii.

„Chiar dacă pandemia a recalibrat planurile de dezvoltare din ultimul an, dar și pe cele de anul în curs, așa cum am anunțat, continuăm planul de extindere și dezvoltare, păstrăm deschis programul de achiziții. Avem în derulare trei – patru discuții avansate în România și una – două în afara granițelor. În calitate de companie românească, listată la Bursa de Valori din București, vrem să dezvoltăm capitalul românesc, să îl ducem peste graniță și să ne consolidăm poziția la nivel regional”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO al MedLife Group.

Prin preluarea controlului asupra Medica Sibiu, grupul MedLife ajunge la un portofoliu de 31 de companii achiziționate, cea mai recentă achiziţie fiind grupul de farmacii CED Pharma.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din ţara noastră. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate. Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria premium, şi au simbolul de tranzacționare ″M″.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...