Noile sancţiuni pot întoarce relaţiile dintre Rusia şi Occident în anii ’80 – Medvedev
”În acest fel, noi ne întoarcem pur şi simplu la anii ’80 în relaţiile cu statele care introduc astfel de sancţiuni. Este trist”, a afirmat şeful guvernului rus, după cum relatează Interfax şi RIA Novosti.
”Dacă obiectivul partenerilor noştri este acesta, atunci el va fi atins cât de curând’, a mai declarat Medvedev, adăugând că măsurile luate împotriva Rusiei vor face ca în continuare să crească sentimentele antiamericane şi antieuropene în rândul populaţie ruse. ”Societatea rusă se va consolida împotriva ţărilor şi oamenilor care vor să aducă prejudicii intereselor ruşilor”, a mai susţinut Medvedev.
În acelaşi context, premierul rus a calificat drept ‘ilegale’ sancţiunile occidentale întrucât, a argumentat el, acestea nu sunt bazate pe decizii ale Naţiunilor Unite, apreciind totodată că astfel de măsuri nu vor ajuta în niciun fel Ucraina să-şi rezolve probleme cu care se confruntă în prezent.
SUA au extins miercuri sancţiunile lor asupra Rusiei, adăugând pe lista neagră mai multe bănci şi companii ruse, între care gigantul petrolier rus Rosneft, banca concernului Gazprom, Gazprombank, banca publică rusă VEB.
În aceeaşi zi, liderii europeni reuniţi la Bruxelles au decis îngheţarea programelor derulate în Rusia de Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).