Mega Image a înrolat peste 300 de producători în programul „Gusturi românești de la gospodari” în care a investit anul acesta 5 milioane de lei. Ce presupune un parteneriat cu retailerul
După nouă ani de când a demarat programul „Gusturi românești de la gospodari”, Mega Image a ajuns să lucreze cu peste 300 de producători de legume și fructe și 10 cooperative care reușesc să asigure întreg necesarul magazinelor în plin sezon. Anul acesta, programul a înregistrat rezultate record, livrările producătorilor locali ajungînd la 23.000 de tone legume și fructe
În categoria legume, în perioada ianuarie-octombrie 2022, recordul a fost înregistrat de tomate, cu peste 2000 de tone livrate din sere si solarii direct la raft. Rezultate foarte bune în producție au fost înregistrate și pentru alte categorii de legume, precum: 1,2 milioane bucăți de salată, peste 1200 de tone castraveți, peste 550 de tone de ardei, 400 tone vinete, peste 5800 de tone de cartofi, dar și peste 230 de tone de fructe de pădure, pepeni, cireșe și mere, însumând cantități de peste 4500 de tone.
„În plin sezon de legume autohtone, Mega Image oprește importurile pentru aceste produse și asigură aprovizionarea in magazine doar cu fructele si legumele din program, de la producătorii locali”, a anunțat compania care a investit anul acesta peste 5 milioane de lei în acest program.
„Gusturi românești de la gospodari” presupune pentru fermieri o afacere la cheie și sprijin continuu, pe perioada desfășurării activității, având în vedere că întreaga recoltă este preluată de retaileriar.
„Parteneriatul cu producătorii locali de fructe și legume este un pilon important în strategia noastră prin care ne dorim să oferim clienților produse românești, cu gust și sănătoase, din grădini și livezi direct la raft. Am investit în programul “Gusturi românești de la gospodari” an de an și am reușit să îl dezvoltăm unic pe piața noastră, prin implicarea echipelor noastre dedicate, prin tot suportul financiar și necesarul de producție pe care le oferim producătorilor. Ne-am angajat astfel să contribuim în mod direct la dezvoltarea agriculturii locale care reprezintă esența economică a comunităților rurale și o ramură importantă a economiei”, spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
În programul „Gusturi românești de la gospodari” se pune un accent foarte mare pe gustul, siguranța și calitatea legumelor, iar parteneriatul cu toți producătorii din program este pe termen lung, Mega Image investind în acest an in realizarea a peste 800 de buletine de analize si certificarea Global GAP, care le atestă mai departe calitatea produselor.
Pentru anul 2023, Mega Image și-a propus să continue dezvoltarea programului prin creșterea cantităților planificate cu producarorii și prin mărirea echipei cu ingineri.
Programul presupune că:
- Producția este planificată încă din toamna cu producătorii pornind de la necesarul estimat de Mega Image pentru noul an
- Costurile pentru turba, semințe, fertilizatori, folie pentru acoperire solarii și alte materiale necesare procesului de producție cu susținerea Mega Image
- Întreaga activitate de cultivare a legumelor este coordonată de ingineri horticultori din echipa Mega Image, care le oferă producătorilor consiliere pas cu pas
- În fiecare an, sunt analizate solul și apa pentru a asigura că cele două resurse sunt curate
- Selecția soiurilor de legume este realizată pe baza degustărilor cu clienții
- Toate legumele și fructele sunt analizate constant în laboratoare specializate pe toată perioada culturii si înainte de a ajunge la raft în magazine
- Tratamentele se aplica doar la recomandarea inginerilor horticultori din program, iar dăunătorii și bolile plantelor sunt combătute biologic, pentru a păstra fructele și legumele curate și sănătoase
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 940 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Oradea, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.