Mega Image deschide al doilea concept store din reţea
Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, parte a grupului franco belgian Louis Delhaize, a inaugurat azi, magazinul cu numărul 253: Mega Image Piaţa Sudului, cel de-al doilea concept store din cadrul reţelei destinat food shopping-ului. Situat pe Şoseaua Olteniţei, Nr. 208, Sector 4, Bucureşti, magazinul are o suprafaţă de aproximativ 1740 m2 şi o parcare cu o capacitate de peste 100 de locuri, informează un comunicat al companiei. „Mega Image Piaţa Sudului face parte din noua generaţie de magazine Mega Image al căror obiectiv este să ofere consumatorilor un confort crescut la cumpărături. Suprafaţa mare a magazinului, decorul modern şi gama de produse disponibilă în magazin au rolul de a simplifica şi îmbunătăţi experienţa la cumpărături. Mega Image Piaţa Sudului îşi propune să devină noua referinţă din zona în materie de cumpărături alimentare, noul magazin diferenţiindu-se prin diversitatea şi calitatea produselor selectate pentru clienţii săi”, susţin reprezentanţii companiei.
Magazinul include un raion de fructe exotice şi legume speciale (oferă cherimoya sau longan, morcovi violet, pak chois au radicchio trevigiano). De asemenea, la raionul carmangerie, măcelarii pot tranşa carnea pe loc. Specialităţile includ rib-eye de mânzat black angus sau t-bone de mânzat aged prussiana.
Mega Image Piaţa Sudului reuneşte în aceeaşi locaţie şi o serie de parteneri recunoscuţi pentru precum: FRU FRU, La Strada (îngheţată), Al Melouk (delicii orientale), Dopo Poco (pizza), Chateau Blanc (brutărie franţuzească) şi Ana Pan (prăjituri proaspete).
Cu ocazia deschiderii magazinului s-a organizat o tombolă ce se va desfăşura în perioada 9 octombrie – 8 noiembrie 2013, pentru cumpărături de minim 40 de lei. În cadrul acesteia fiecare client primeşte un talon răzuibil având posibilitatea de a câstiga pe loc un voucher de 100 lei sau, prin tragere la sorţi, o excursie gurmand, un mobilier de bucătărie Mobexpert sau o maşină BMW X1.