Mega Image deschide două noi magazine de proximitate Shop&Go, în Bucureşti şi Piteşti
Shop&Go Armand Căinescu din Bucureşti va avea o suprafaţă de vânzare de 111 metri pătraţi, iar Shop&Go Calea Drăgăşani din Piteşti, judeţul Argeş, de 112 metri pătraţi, a anunţat compania.
Astfel, Mega Image încheie luna iulie cu şase magazine nou deschise, din care două supermarketuri Mega Image şi patru magazine de proximitate Shop&Go.
Parte a grupului belgian Delhaize, Mega Image este cea mai mare reţea de supermarketuri din România, care cuprinde 238 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (144) şi Shop&Go (94).
Anul trecut, Mega Image a obţinut un profit de 3,5 ori mai mare decât în 2011, de 46,7 milioane lei (10,5 milioane euro), la o cifră de afaceri cu 44% mai ridicată, de 1,75 miliarde lei (394 milioane euro).