Mega Image extinde portofoliul de produse marcă proprie cu un brand creat pentru piața din SUA

Economica.net
05 10. 2020
mea_image_modern_buyer_95220400

Retailerul Mega Image, numărul cinci pe piața comerțului alimentar după cifra de afaceri, își extinde gama de produse alimentare marcă proprie lansând Nature’s Promise.

Articolele care sunt deja comercializate sub acest brand în 100 de magazine Mega Image și în supermarketul online au în compoziție doar ingrediente naturale, fără aditivi, coloranţi sau conservanţi sintetici, sunt certificate bio sau pentru nevoi speciale, cum sunt produsele fără gluten. 

Brandul a fost creat inițial pentru piața din Statele Unite ale Americii.

„Scopul nostru este simplu: să le aducem clienților o varietate de produse din care să aleagă cu încredere pentru un stil de viață echilibrat, dar și pentru nevoi speciale, precum o alimentație fără gluten. Știm că ritmul de viață actual este foarte activ, că există foarte multe opțiuni, dar credem că nu trebuie să facem niciun compromis în ceea ce privește ingredientele, care trebuie să fie de calitate și cât mai naturale. Ne bucurăm că ne completăm portofoliul cu produsele Nature’s Promise, cu certificări internaționale de calitate, recunoscute deja de oameni activi și de cei care urmează diete, de părinți care au înțeles că e o alegere responsabilă să mănânci sănătos,” afirmă Adrian Nicolaescu, VP Marketing, eCommerce, Comunicare și Sustenabilitate Mega Image.

În România, Mega Image va aduce o varietate de produse Nature’s Promise, din categorii diverse, precum: produse alimentare bio, cereale, fructe uscate, făină și paste făinoase, biscuiți, uleiuri, alimente fără gluten. Brandul va ajunge etapizat în întreaga rețea.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 817 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani, Oradea, Sibiu şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.