Mega Image închide magazine în marile oraşe ale țării. Expansiunea continuă însă

03 09. 2023
mega_image_49276000_77869400_72080600_98855100

Retailerul Mega Image, care operează la nivel național aproximativ 1.000 de magazine sub brandurile Mega Image, Gusturi Românești și Shop&Go, continuă procesul de optimizare a lanțului de magazine prin închiderea a șase unități Mega Image și Shop&Go din București, Timișoara, Cluj și Turda, potrivit unui anunț al companiei în Monitorul Oficial.

În București, magazinele închise sunt Shop&Go Eminescu 100, Shop&Go Calea Griviței nr. 236, și Mega Image Agora Calea Floreasca nr. 111-113. Pentru Timișoara s-a luat decizia închiderii Mega Image Gheorghe Lazăr, în Turda se închide Mega Image Victoriei, iar în Cluj a fost închis Mega Image Strada Fabricii de Zahăr nr.48, aici figurând deja un Auchan Express.

Anterior, în mai, compania a decis închiderea a altor două Mega Image, din comuna Corbeanca ( Strada Primăverii) și Șoseaua Colentina nr. 261 București.

Anul acesta, din datele companiei, Mega Image a deschis 23 de magazine în București, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Timișoara, orașe din Ilfov etc, dintre care 10 Mega Image si 13 Shop&Go. În prezent, rețeaua cuprinde 959 de unități.

În 2022, lanțul Mega Image controlat de retailerul olandezo- belgian Ahold Delhaize opera 956 de magazine, cu 56 de magazine noi, față de 72 deschideri în 2021. Ca parte a procesului de expansiune, compania obișnuiește să optimizeze spațiile magazinelor, să apeleze la relocări sau transformări în funcție de solicitarile din piață.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent ( data de 2 august)  957 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.

Citește și