Mega Image va deschide în luna martie opt noi magazine

Economica.net
09 03. 2012
mega_image_25290600

Potrivit documentului, strategia ‘New Game Plan’ a Delhaize Group va susţine dezvoltarea Mega Image şi a iniţiativelor acesteia, ceea ce va face din compania românească unul din jucătorii activi în dezvoltarea economiei ţării ‘prin dedicarea unor investiţii specifice în operaţiunile de retail, cât şi prin angajarea a sute de persoane în următorii ani’.

Într-un context dificil, Mega Image a avut în 2011 un an foarte bun, care i-a confirmat poziţia de lider pe segmentul supermarketurilor. Performanţa a fost obţinută printr-o evoluţie pozitivă a vânzărilor în magazinele existente, dar şi prin expansiune organică.

Mega Image şi-a continuat planurile de expansiune în sud-estul ţării, cu majoritatea magazinelor deschise în Bucureşti şi a penetrat noi oraşe precum Piteşti, Buşteni şi alte localităţi mai mici.

Anul 2011 s-a încheiat pentru Mega Image cu 105 magazine (96 Mega Image şi 9 Shop&Go), confirmându-i astfel poziţia de cel mai dinamic comerciant în ultimii doi ani (2010 şi 2011) şi crescându-i cota de piaţă atât în Bucuresti cât şi în România.

Fondat în 1995, Mega Image a devenit cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, iar în prezent face parte din Delhaize Group