Mega-licitația pentru 40 de trenuri noi în România, reluată. Instanța a dispus reevaluarea tuturor celor trei oferte

16 11. 2020
trenul_02_29781200_98730200

Punct și de la capăt în cazul epopeei celei mai mari achiziții de trenuri noi din România, după ce instanța a dispus reevaluarea ofertelor celor trei concurenți.

„Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea celor trei oferte depuse de Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd. – Astra Vagoane Călători SA, Alstom Ferroviaria S.p.a. şi Asocierea Siemens Mobility SRL – Siemens Mobility Gmbh Germania – Siemens Mobility Gmbh Austria sub aspectul factorului de evaluare „consumul de energie electrică” cu respectarea prevederilor documentaţiei de atribuire, a Deciziei CNSC nr. 2153/C10/2011, 2023, 2140 din 29.11.2019, a Deciziei nr. 348/16.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 7092/2/2019 şi a considerentelor prezentei decizii”, se arată în decizia instanței din 12 noiembrie.

Astfel, după reevaluarea ofertelor, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) urmează să emită un nou raport al procedurii cu desemnarea unei oferte câștigătoare.

Amintim că pe 13 iulie gigantul european Alstom a înaintat recurs la decizia Tribunalului București de anulare a licitației pentru 40 de trenuri regionale în România. Recurs împotriva deciziei de anulare a licitației au formulat apoi și Astra Vagoane Călători, chinezii de la CRRC Qingdao Sifang, precum și ARF.

ARF a lansat pe 3 aprilie 2019 licitaţia pentru achiziţia trenurilor de călători. Licitaţia vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice.

Valoarea estimată se regăsește în intervalul:

– 1.707.125.000 lei, fără TVA, contravaloarea a 40 rame cu 15 ani mentenanță,

– 4.557.130.000 lei, fără TVA lei pentru 80 trenuri cu 30 ani mentenanță.

Până la termenul limită din 19 iulie 2019, ARF a primit trei oferte, respectiv de la Alstom Ferroviaria SPA, CRRC Qingdao Sifang şi Siemens Mobility.

Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/h. Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM , iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar.