Mega-tranzacţie de 15 miliarde de dolari: Pfizer a cumpărat producătorul de medicamente Hospira
Pfizer a oferit 90 de dolari pe acţiune în numerar, cu aproximativ 39% mai mult faţă de preţul titlurilor Hospira la închiderea şedinţei bursiere de miercuri. Acţiunile Hospira au crescut vineri la bursa de la New York cu 35%, la aproape 88 de dolari, în timp ce titlurile Pfizer au înregistrat un avans de 3,6%, scrie Agerpres.
Hospira are sediul în Lake Forest, statul Illinois, şi produce medicamente injectabile folosite în spitale. Aproximativ 80% din produsele companiei sunt vândute în SUA.
Conducerea Pfizer se aşteaptă ca piaţa de 37 miliarde de dolari pentru medicamente injectabile sterile în 2013 se se dubleze la 70 miliarde de dolari până în 2020.
În primele nouă luni din 2014, vânzările Hospira au urcat cu peste 14%, la 3,34 miliarde de dolari.
Pentru Pfizer, este cea mai mare tranzacţie de la încercarea nereuşită de preluare a rivalei britanice AstraZeneca, care a respins anul trecut oferta de 118 miliarde de dolari. Pfizer este al doilea mare producător de medicamente din lume după venituri, în timp ce AstraZeneca PLC este pe locul opt. Fuziunea dintre cele două companii ar fi reprezentat una dintre cele mai mari tranzacţii încheiate vreodată în sectorul farmaceutic.
Acordul cu Hospira va majora afacerile Pfizer din domeniul medicamentelor atestate – cele care nu sunt acoperite de patente.
Tranzacţia vine într-un moment în care sectorul farmaceutic cunoaşte un val de fuziuni şi achiziţii. Anul trecut, Novartis şi GlaxoSmithKline au convenit să facă un schimb de active în valoare de peste 20 de miliarde de dolari, iar Zimmer a ajuns la un acord pentru preluarea producătorului rival de produse ortopedice Biomet pentru 13 miliarde de dolari.
Grupul Valeant Pharmaceuticals a demarat o ofertă de 47 de miliarde de dolari pentru preluarea companiei Allergan, producătorul Botox.